Sari la conținut

Capitolul VII – Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 49​

(1) Furnizorii/Prestatorii care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu dețin licență, dar care furnizează/prestează servicii de utilități publice fie în gestiune directă, fie în gestiune delegată, au obligația de a solicita și de a obține eliberarea acesteia, în termen de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dacă prin legea specială nu se prevede altfel. În caz contrar, aceștia pierd dreptul de a furniza/presta serviciile respective, iar contractele își încetează valabilitatea.

(2) Pentru obținerea licenței, furnizorii/prestatorii prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să facă dovadă că dețin toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare derulării serviciului, prevăzute de legislația în vigoare pentru activitățile specifice acestuia.

(3) Operatorii au obligația de a solicita și de a obține eliberarea licenței în termen de 90 de zile de la data aprobării hotărârii de dare în administrare sau, după caz, de la data semnării contractului de delegare a gestiunii.

22.09.2016 · Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de pct. 25 al art. I din Ordonanța de urgență nr. 58 din 19 septembrie 2016

(4) Licențele eliberate de autoritățile de reglementare competente până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitate.

Articolul 50​

(1) Abrogat.

26.11.2016 · Alineatul (1) a fost abrogat de Punctul 83, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(2) Abrogat.

26.11.2016 · Alineatul (2) a fost abrogat de Punctul 83, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(3) Consiliile locale vor introduce în conținutul regulamentelor, caietelor de sarcini și contractelor de delegare a gestiunii serviciilor clauze specifice care privesc organizarea, funcționarea, gestionarea și finanțarea serviciilor de utilități publice, respectiv administrarea, exploatarea și finanțarea obiectivelor de investiții din infrastructura tehnico-edilitară a localităților, în funcție de particularitățile acestora și de interesele actuale și de perspectivă ale comunităților respective.

(4) Abrogat.

26.11.2016 · Alineatul (4) a fost abrogat de Punctul 83, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

Articolul 51​

(1) Prin derogare de la Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul sectorului de activitate «Servicii comunitare și utilități publice. Gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare și de protecție a mediului» va fi aplicat de toți operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilități publice, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată sau de forma de proprietate, de modul de organizare ori țara de origine a operatorului.

26.11.2016 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 84, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(2) Dreptul la grevă în sfera serviciilor de utilități publice vitale - alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, salubrizarea, alimentarea cu energie termică, alimentarea cu gaze naturale, iluminatul public și transportul public - este supus restricțiilor aplicabile ramurilor de activitate în care nu se poate declara grevă cu întreruperea totală a activității. În timpul conflictelor de muncă deschise și pe perioada soluționării acestora se asigură respectarea principiului continuității serviciului și al serviciului minim și se iau măsuri pentru asigurarea exploatării și funcționării în siguranță a sistemelor și pentru evitarea accidentelor cu impact ecologic sau asupra sănătății populației.

22.06.2018 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 8, articolul unic din Legea nr. 131 din 15 iunie 2018

(3) Soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedura de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului.

(4) Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

22.09.2016 · Alin. (4) al art. 51 a fost modificat de pct. 26 al art. I din Ordonanța de urgență nr. 58 din 19 septembrie 2016

26.11.2016 · sintagma: asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice a fost înlocuită de Articolul XV Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(4^1) Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice și operatori/operatori regionali în legătură cu atribuirea directă, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului.

26.11.2016 · Articolul 51 a fost completat de Punctul 85, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(5) Litigiile dintre unitățile administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice și asociație se soluționează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul asociației.

26.11.2016 · sintagma: asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice a fost înlocuită de Articolul XV Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(6) Soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.

Articolul 52​

(1) Măsurile de natura ajutorului de stat nu pot fi acordate decât după avizarea acestora de către Consiliul Concurenței, cu respectarea procedurii naționale prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum și a procedurilor comunitare din domeniul ajutorului de stat.

(2) Contractele de delegare a gestiunii vor putea fi atribuite direct doar după obținerea avizului Consiliului Concurenței cu privire la respectarea prevederilor specifice din domeniul concurenței și al ajutorului de stat.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), contractele de delegare a gestiunii pot fi atribuite direct, fără avizul Consiliului Concurenței, atunci când valoarea estimată a acestora este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, după caz, la art. 12 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, precum și operatorilor regionali care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în sectorul de apă și apă uzată.

(4) Pentru emiterea avizului prevăzut la alin. (1) și (2), Consiliul Concurenței va solicita, după caz, aviz consultativ de la autoritățile de reglementare competente.

(5) În aplicarea alin. (2) Consiliul Concurenței va emite un Regulament privind conformitatea cu aplicarea regulilor de concurență și ajutor de stat, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin regulament se pot stabili și alte exceptări de la regula obținerii avizului prevăzut la alin. (2), pentru proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile și pentru serviciile de utilități publice în cazul în care se utilizează un sistem de indicatori ai serviciilor pentru îmbunătățirea performanței prin analiză sistematică și adaptare la cele mai bune practici în domeniu/standarde de cost, ținându-se seama de gradul de afectare al concurenței pe piața relevantă.

26.11.2016 · Articolul 52 a fost modificat de Punctul 86, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

Notă · Anterior modificării aduse prin Punctul 86, Articolul I din LEGEA nr. 225 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 23 noiembrie 2016, articolul 52 din prezenta lege a mai fost modificat prin pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 19 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 22 septembrie 2016.

Conform art. unic din LEGEA nr. 174 din 14 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial din nr. 571 din 18 iulie 2017 se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58 din 19 septembrie 2016 cu următoarea modificare:

„– La articolul II punctul 27, articolul 52 se abrogă”.

Considerăm că, art. 52 se aplică în forma modificată de punctul 86, Articolul I din LEGEA nr. 225 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 23 noiembrie 2016. Intenția legiuitorului, exprimată prin art. unic din LEGEA nr. 174 din 14 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial din nr. 571 din 18 iulie 2017 a fost să abroge forma art. 52, modificată prin pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 19 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 22 septembrie 2016.

Articolul 52^1​

(1) Unităților administrativ-teritoriale, în baza competențelor exclusive pe care le au în organizarea serviciilor de utilități publice, le revine responsabilitatea pentru neîndeplinirea angajamentelor asumate în vederea utilizării creditelor bancare, a fondurilor nerambursabile, a fondurilor transferate de la bugetul de stat, ca participare la cofinanțarea unor programe de investiții realizate cu finanțare externă, precum și din bugetele unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, necesare finanțării și realizării investițiilor aferente sistemelor de utilități publice, în scopul atingerii țintelor de conformare asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană și/sau impuse prin regulamentele și directivele europene transpuse în legislația națională.

(2) În situația în care unitățile administrativ-teritoriale încalcă angajamentele prevăzute la alin. (1), ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare notifică, în temeiul contractelor de finanțare, unitățile administrativ-teritoriale respective cu privire la angajamentele încălcate și solicită ca, în termen de 30 de zile calendaristice, să ia măsurile necesare în vederea remedierii situației create.

(3) În cazul în care unitățile administrativ-teritoriale nu iau măsurile necesare prevăzute la alin. (2), ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare solicită restituirea prejudiciului creat.

(4) În situația în care unitățile administrativ-teritoriale nu restituie prejudiciul în termenul stabilit, ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare solicită, în scris, Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative în vigoare, se mențin.

(5) După recuperarea sumelor datorate cu titlu de reparare a prejudiciului sau în cazul în care unitățile administrativ-teritoriale iau măsurile necesare remedierii încălcărilor constatate, ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare comunică în scris Ministerului Finanțelor Publice, care dispune încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (4).

(6) La cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale prin care se angajează să achite sumele prevăzute la alin. (3) și în care se menționează ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare ca beneficiar al sumelor și detaliile privind plata, directorii generali ai direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București/șefii de administrație ai administrațiilor județene ale finanțelor publice alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, până la nivelul sumelor solicitate pentru plata sumelor decontate necuvenit, prevăzute la alin. (3).

(7) În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită sumele decontate necuvenit, prevăzute la alin. (3), potrivit celor menționate în cerere.

(8) În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (7) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinației prevăzute la alin. (6), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale sumele care au fost retrase și motivele pentru care au fost retrase.

(9) Ministerele implicate sunt obligate să asigure transferarea fondurilor de la bugetul de stat pentru finanțarea contractelor semnate cu unitățile administrativ-teritoriale. În cazul în care ministerele implicate nu asigură transferarea fondurilor de la bugetul de stat pentru finanțarea contractelor semnate cu unitățile administrativ-teritoriale, acestea sunt direct răspunzătoare pentru consecințele neasigurării finanțării contractelor.

26.11.2016 · Capitolul VII a fost completat de Punctul 87, Articolul I din Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

Articolul 53​

Notarii publici nu vor autentifica actele de înstrăinare a imobilelor sau a societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără dovada achitării la zi a datoriilor pentru serviciile de utilități publice de care sunt grevate acestea, eliberată de furnizorii/prestatorii acestor servicii. În cazul în care bunul ce urmează a fi înstrăinat este un apartament situat într-un bloc proprietate condominială, este necesară și dovada achitării la zi a datoriilor, eliberată de asociația de proprietari.

Articolul 54​

Prezente lege intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 42 alin. (7).

Articolul 55​

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 4 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 373/2002 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală - A.N.R.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Notă · Reproducem mai jos prevederi care nu au fost incluse în forma republicată a Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale actelor modificatoare:

  1. Art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 204/2012:

Art. II - (1) Procedura-cadru privind organizarea, derularea și atribuirea contractelor de delegare a gestiunii, prevăzută la art. 31**) alin. (1) din Legea nr. 51/2006, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, criteriile de selecție-cadru prevăzute la art. 31**) alin. (5), precum și contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice se elaborează de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice constituie un model și se adaptează potrivit nevoilor și situațiilor specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale.

**) Art. 31 alin. (1) și (5) au devenit în forma republicată a Legii nr. 51/2006 art. 30 alin. (1) și (5).

(2) Actul constitutiv-cadru și statutul-cadru al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice se elaborează de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

26.11.2016 · sintagma: asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice a fost înlocuită de Articolul XV Legea nr. 225 din 17 noiembrie 2016

(3) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă: Hotărârea Guvernului nr. 1.591/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 11 februarie 2003, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.353/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru și a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 17 decembrie 2003, Hotărârea Guvernului nr. 1.561/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor de iluminat public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 18 octombrie 2004, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 433/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 22 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 346/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților și a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților prin concesiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 aprilie 2004, precum și orice alte dispoziții contrare.

  1. Art. II din Legea nr. 204/2012:

Articolul II

(1) Prevederile referitoare la abrogarea lit. d) a alin. (2) al art. 13, precum și prevederile alin. (4) al art. 13 și ale lit. b) a alin. (1) al art. 38 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică la data intrării în vigoare a modificărilor și completărilor prevederilor legale privind serviciul public de alimentare cu energie termică.

(2) Regulamentele-cadru și caietele de sarcini-cadru specifice fiecărui serviciu de utilități publice, prevăzute la art. 23 alin. (4)*) din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și contractele-cadru de furnizare/prestare a serviciilor de utilități publice, prevăzute la art. 24 alin. (2)**) din aceeași lege, în vigoare la data publicării prezentei legi, se actualizează în conformitate cu prevederile acesteia de către autoritățile de reglementare competente, după caz, și se aprobă prin ordin al conducătorului acestora, în termen de un an de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*) Art. 23 alin. (4) a devenit în forma republicată a Legii nr. 51/2006 art. 22 alin. (4).

**) Art. 24 alin. (2) a devenit în forma republicată a Legii nr. 51/2006 art. 23 alin. (2).