Sari la conținut

Capitolul VI – Exceptări de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului

Articolul 36​

(1) Titularul unui proiect prevăzut în anexa nr. 1 sau 2 la prezenta lege poate solicita autorității publice centrale pentru protecția mediului exceptarea acestuia, în totalitate sau în parte, de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

(2) Cererea de exceptare, care însoțește solicitarea emiterii acordului de mediu, se motivează în fapt și în drept și cuprinde, după caz, inclusiv informații privind posibilitatea realizării unei alte forme de evaluare corespunzătoare. Cererea se depune conform prevederilor art. 8 din prezenta lege.

(3) Cererea de exceptare se transmite de către autoritatea competentă pentru protecția mediului la care s-a depus solicitarea la autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în termen de 5 zile de la primirea ei.

Articolul 37​

(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului analizează cererea de exceptare și stabilește, după caz:

a) necesitatea unei alte forme de evaluare;

b) realizarea evaluării impactului asupra mediului doar pentru anumite etape ale proiectului;

c) realizarea evaluării impactului asupra mediului pentru întregul proiect, în cazul în care se respinge cererea de exceptare.

(2) Informațiile obținute prin forma de evaluare stabilită conform alin. (1) sunt puse la dispoziția publicului ca și în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

Articolul 38​

(1) Decizia de exceptare sau decizia de respingere a solicitării de exceptare se motivează în fapt și în drept și cuprinde cerințele necesare a fi îndeplinite de titularul proiectului conform prevederilor art. 37 din prezenta procedură.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului emite decizia de exceptare sau decizia de respingere a exceptării, o comunică titularului, o publică pe pagina de internet și o afișează la sediul său în termen de 15 zile de la primirea cererii de exceptare.

(3) Decizia de exceptare se emite cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3) din prezenta procedura.

Articolul 39​

(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite decizia de exceptare sau de respingere a solicitării de exceptare autorității competente pentru protecția mediului.

(2) Autoritatea competentă pentru protecția mediului duce la îndeplinire prevederile deciziei.

(3) După îndeplinirea cerințelor din decizia de exceptare și anterior emiterii acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite autorității publice centrale pentru protecția mediului rezultatele evaluării stabilite conform art. 38 alin. (2) din prezenta procedură.

(4) După primirea informațiilor prevăzute la alin. (3), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene decizia de exceptare și informațiile puse la dispoziția propriului public, după care ia decizia de emitere a acordului de mediu/respingere a solicitării de emitere, prevederile art. 21, 22 și 29 aplicându-se în mod corespunzător.

Articolul 40​

În cazul în care s-a decis, printr-o analiză caz cu caz, exceptarea de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului a proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea națională sau reacția la urgențe civile la care se referă prevederile art. 5 alin. (2) din prezenta lege, autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite titularului o notificare cu mențiunea „Face obiectul deciziei de exceptare nr. ....... de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului“, în termen de 5 zile de la primirea deciziei de exceptare de la autoritatea publică centrală.