Sari la conținut

Secțiunea a 8-a – Procedura în fața instanței de judecată

Articolul 118​

(1) Instanța competentă să soluționeze plângerile împotriva încheierii registratorului, precum și orice alte cereri legate de activitatea de înregistrare în registrul comerțului ori introduse, potrivit legii, de ONRC sau de orice persoane interesate este judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul profesional persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau familială, respectiv tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat în a cărui rază teritorială își are sediul social persoana juridică sau sucursala persoanei juridice.

(2) Plângerea nu este suspensivă de executare.

(3) Instanța soluționează plângerea în complet alcătuit dintr-un singur judecător, cu citarea părții și a oficiului registrului comerțului competent.

(4) Hotărârea prin care este soluționată plângerea este executorie și este supusă numai apelului. Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Articolul 119​

(1) ONRC are legitimare procesuală activă și poate interveni în orice proces privind înregistrări în registrul comerțului, interesul fiind prezumat.

(2) Cererile introduse de ONRC în temeiul prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru sau de orice alte taxe/tarife/comisioane prevăzute de lege.

Articolul 120​

(1) Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară judecătoriei, în cazul profesioniștilor persoane fizice, și tribunalului/tribunalului specializat, în cazul profesioniștilor persoane juridice, radierea înregistrării generatoare de prejudicii și, după caz, repunerea în situația anterioară, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia.

(2) Cererea se depune la oficiul registrului comerțului în care este înregistrat profesionistul și despre aceasta se face mențiune în registrul comerțului. În termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înaintează cererea judecătoriei, tribunalului/tribunalului specializat în a cărui rază teritorială se află sediul profesionistului, iar în cazul sucursalei înființate în alt județ, la cererea persoanei juridice prejudiciate, la tribunalul/tribunalul specializat din județul în care își are sediul sucursala.

(3) Instanța se pronunță asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerțului și a profesionistului.

(4) Hotărârea judecătorească de soluționare a cererii poate fi atacată numai cu apel, iar termenul de apel curge de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsă.

(5) Oficiul registrului comerțului va efectua radierea și va publica hotărârea judecătorească definitivă în Buletin. În acest scop, instanța va comunica oficiului registrului comerțului hotărârea judecătorească rămasă definitivă.