Partea I – Definirea ariei de cuprindere
Titlul I – Domenii de construcții
Capitolul I – Clasificări ale construcțiilor
Articolul 366
Dispoziții generale
(1) Îmbunătățirea performanței energetice, de mediu și de sănătate a clădirilor contribuie la demersurile naționale pentru combaterea schimbărilor climatice, limitarea consumului de resurse și păstrarea calității aerului interior. Proiectarea, execuția și utilizarea construcțiilor trebuie să îndeplinească obiectivele de economisire a energiei, limitarea amprentei de carbon prin stocarea carbonului din atmosferă pe durata de viață a clădirii, să încurajeze utilizarea materialelor din resurse regenerabile, încorporarea materialelor din reciclare, utilizarea energiilor regenerabile, confortul termic și îmbunătățirea calității aerului interior.
(2) Construcțiile reprezintă rezultatul lucrărilor concepute și executate pentru îndeplinirea unor funcții economico-sociale sau ecologice ce au ca finalitate edificarea unor obiective destinate adăpostirii sau asigurării desfășurării unor activități umane.
(3) Prevederile prezentului cod se aplică construcțiilor și instalațiilor aferente acestora, denumite în continuare construcții, pe toată durata de existență a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, clasa de consecințe sau sursa de finanțare a lucrărilor, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
(4) Instalațiile aferente construcțiilor, prevăzute la alin. (3), cuprind instalațiile electrice, sanitare, termice, de detectare, semnalizare și alarmare incendiu, precum și instalațiile de stingere incendiu, de gaze, de ventilație, de climatizare/ condiționare aer, de alimentare cu apă și de canalizare, exclusiv instalațiile, utilajele și echipamentele tehnologice industriale, precum și sistemele de irigații și nu cuprind dotările.
Articolul 367
Clasificarea construcțiilor în funcție de durata de existență
(1) În funcție de durata de existență, construcțiile se clasifică în:
a) construcții temporare, cu o durată de existență proiectată scurtă, limitată în timp;
b) construcții permanente, cu o durată de existență proiectată lungă.
(2) Construcțiile temporare, cu sau fără fundație, sunt acele construcții care, prin natura materialelor și elementelor din care sunt alcătuite, se demontează rapid cu aducerea amplasamentului la starea anterioară cu costuri minime și care prin actul administrativ de autorizare sau prin acordul emis ca urmare a unei notificări transmise pentru realizarea lucrărilor de construcții, după caz, au stabilită o durată de existență limitată, care nu poate să fie mai mare de 5 ani și care trebuie autorizate sau notificate pentru fiecare nou ciclu de amplasare-utilizare.
(3) Construcțiile permanente sunt acele construcții care nu se încadrează în dispozițiile alin. (2).
Articolul 368
Durata de existență a construcției
(1) Durata de existență a construcției poate fi:
a) normată;
b) proiectată;
c) efectivă.
(2) Durata de existență normată este durata de referință în vederea stabilirii duratei de existență proiectate.
(3) Durata de existență normată este:
a) 100 de ani pentru construcțiile monument istoric clasate și înscrise în Lista monumentelor istorice, conform prevederilor legale;
b) 50 de ani pentru construcțiile permanente, altele decât cele prevăzute la lit. a) și c);
c) 25 de ani pentru construcții agricole, industriale și de depozitare sau pentru elemente sau părți ale acestora;
d) pentru construcțiile temporare durata este stabilită prin autorizația de construire, fără a depăși 5 ani, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege;
e) instalațiile aferente construcțiilor pot avea o durată de existență mai mică, conform specificațiilor tehnice.
(4) Durata de existență proiectată este durata prevăzută de dispozițiile legale și reglementările tehnice aplicabile construcției.
(5) Durata de existență proiectată a construcției este durată stabilită de către proiectant, cu acordul beneficiarului, în funcție de tipul construcției, modul de utilizare și alte caracteristici ale construcției.
(6) Durata de existență proiectată a unei construcții este perioada de timp în care construcția în totalitatea ei, subsisteme sau părți ale acesteia pot fi utilizate în scopul pentru care au fost realizate, luând în considerare activități de întreținere regulate și potrivite, fără însă a fi necesare intervenții majore de reparare.
(7) Durata de existență proiectată nu poate fi mai mică decât durata de existență normată prevăzută la alin. (3), dar poate fi superioară acesteia.
(8) Diferite componente sau subsisteme ale construcției pot avea o durată de existență proiectată diferită față de alte subsisteme și componente sau față de construcție în integralitatea ei, fără a fi mai mică decât durata de existență normată prevăzută la alin. (3).
(9) Stabilirea duratei de existență proiectate a construcției este obligatorie. Aceasta este folosită pentru a stabili performanțele în timp ale construcției.
(10) În vederea asigurării economiei circulare, construcțiile integral demontabile și elementele sau părțile recuperate în etapa de postutilizare vor fi reevaluate din punct de vedere tehnic înainte de fiecare nouă utilizare.
(11) Durata de existență efectivă a construcției este perioadă cuprinsă între data recepției la terminarea lucrărilor și data desființării construcției sau a recepției la terminarea lucrărilor de renovare aprofundată, de la care se proiectează o nouă durată de existență.
(12) În cazul construcțiilor temporare, durata de existență efectivă nu poate depăși durata de existență normată de la alin. (3) lit. d).
Articolul 369
Clasificarea construcțiilor în funcție de tipul de utilizare caracteristic
(1) În funcție de tipul de utilizare construcțiile se clasifică în:
a) clădiri;
b) amenajări;
c) lucrări inginerești.
(2) În sensul prezentului cod, clădirile sunt construcțiile destinate adăpostirii oamenilor, animalelor, instalațiilor tehnologice, materialelor sau asigurării unor activități umane, influențând nivelul de sănătate, de siguranță și de bunăstare al oamenilor.
(3) Clădirile sunt civile, industriale, agricole, cu caracter special.
(4) Amenajările sunt amenajări civile, amenajări și îmbunătățiri funciare, realizarea de construcții provizorii/ temporare - campinguri, tabere de vară, parcuri, corturi evenimente, amenajarea de spații verzi plantate, amenajarea de spații publice, cercetarea/prospectarea terenurilor, foraje, excavări, cercetări pentru zăcăminte naturale, sprijiniri de maluri, organizarea execuției.
(5) Lucrările inginerești sunt construcții permanente care nu se încadrează în categoria clădiri și amenajări precum lucrări de infrastructură de transport, hidrotehnice, miniere, infrastructură energetică, comunicații electronice.
Articolul 370
Încadrarea construcțiilor în funcție de clasele de consecințe
(1) De la data intrării în vigoare a prezentului cod, sistemul de încadrare a construcțiilor în categorii de importanță este înlocuit de sistemul de încadrare a construcțiilor în clase de consecințe, abordare bazată pe riscurile asociate afectării acestora.
(2) Clasele de consecințe se stabilesc în funcție de tipul și nivelul consecințelor posibile generate de avarierea totală sau parțială a construcției.
(3) Consecințele evaluate în vederea determinării clasei de consecințe în care se încadrează o construcție sunt:
a) pierderi de vieți omenești sau deteriorarea sănătății ori integrității corporale a persoanelor;
b) pierderi economice directe sau indirecte;
c) consecințe de ordin cultural constând în pierderi ale unor elemente de patrimoniu cultural sau natural;
d) consecințe de ordin social;
e) consecințe asupra mediului.
(4) Clasele de consecințe sunt următoarele:
a) clasa de consecințe 1, denumită în continuare CC1;
b) clasa de consecințe 2, denumită în continuare CC2;
c) clasa de consecințe 3, denumită în continuare CC3;
d) clasa de consecințe 4, denumită în continuare CC4.
(5) În sensul alin. (1) și al alin. (4) se aplică următoarele reguli de echivalare:
a) CC1 corespunde categoriei de importanță D și clasei de importanță expunere IV;
b) CC2 corespunde categoriei de importanță C și clasei de importanță expunere III;
c) CC3 corespunde categoriei de importanță B și clasei de importanță expunere II;
d) CC4 corespunde categoriei de importanță A și clasei de importanță expunere I.
(6) Stabilirea clasei de consecințe în care se încadrează o construcție se realizează în funcție de cele mai severe consecințe dintre cele prevăzute la alin. (3).
(7) Construcțiile care se încadrează în CC1 sunt de importanță redusă. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mic decât 5; pierderi economice semnificative pentru beneficiarii sau utilizatorii construcțiilor, dar cu impact neglijabil la nivelul comunității locale; consecințe de ordin cultural sau social nesemnificative; degradarea calității unuia sau mai multor factori de mediu, care poate fi complet remediată în maximum 2-4 săptămâni.
(8) Construcțiile care se încadrează în CC2 sunt de importanță normală. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mic decât 50; pierderi economice considerabile pentru beneficiarii sau utilizatorii construcțiilor; consecințe de ordin cultural sau social considerabile care produc perturbări și întârzieri ale serviciilor sociale pentru perioade de săptămâni; degradări semnificative ale factorilor de mediu în împrejurimile producerii evenimentului care pot fi îndepărtate în perioade de până la 1-2 luni.
(9) Construcțiile care se încadrează în CC3 sunt de importanță deosebită. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mic de 500; pierderi economice foarte mari care se extind și asupra altor persoane decât beneficiarii și utilizatorii construcțiilor; consecințe de ordin cultural sau social foarte mari, care cauzează afectarea semnificativă a rețelei de utilități și ale serviciilor sociale, perturbări și întârzieri la nivel național pentru perioade de luni de zile; degradări semnificative ale factorilor de mediu la nivel național, depășind cu mult limitele zonei în care s-a produs evenimentul și care pot fi numai în parte îndepărtate într-o perioadă de până la 12 luni.
(10) Construcțiile care se încadrează în CC4 sunt de importanță excepțională, vitală. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mare de 500; pierderi economice extraordinare, cu impact semnificativ național și transfrontalier; consecințe de ordin cultural și social extreme, pierderi care pot fi irecuperabile; degradări semnificative ale factorilor de mediu depășind semnificativ aria geografică națională care pot fi numai parțial îndepărtate într-o perioadă de minimum 12 luni.
(11) Numărul estimat al pierderilor de vieți omenești prevăzut în prezentul articol este statistic calculat și reprezintă numărul de persoane ale căror viață și integritate fizică trebuie protejate prin deciziile luate în etapa de proiectare și execuție.
(12) Stabilirea clasei de consecințe în care se încadrează o construcție este obligatorie pentru:
a) alegerea metodelor de proiectare pentru creșterea performanței construcțiilor;
b) alegerea metodelor de analiză pentru asigurarea siguranței și stabilității construcției pentru asigurarea tuturor criteriilor de performanță;
c) adaptarea construcției la viziunea și obiectivele de sustenabilitate;
d) adaptarea construcției la obiectivele economiei circulare;
e) alegerea metodelor de abordare în ceea ce privește stabilirea condițiilor de performanță din punctul de vedere al mediului înconjurător;
f) alegerea amplorii intervenției adaptat potențialului pierderilor valorilor culturale la construcțiile încadrate ca monumente istorice și de arhitectură;
g) alegerea factorului importanță - expunere la risc generată de construcție;
h) determinarea nivelului de probabilitate de cedare acceptat sau a indicelui de siguranță/indicelui de fiabilitate;
i) determinarea măsurilor de management al calității, de verificare, de inspecție și de control.
(13) În funcție de deciziile luate în timpul proiectării, elemente particulare ale construcției precum instalațiile pot fi proiectate în aceleași clase de consecințe, mai ridicate sau mai scăzute.
(14) Stabilirea clasei de consecințe în care se încadrează o construcție este obligația proiectantului. Stabilirea unei clase de consecințe inferioare clasei de consecințe pe care prezentul cod și legislația subsecventă o indică pentru un anumit tip de construcție este interzisă.
(15) Obligația prevăzută la alin. (14) se aduce la îndeplinire atât la proiectarea construcțiilor și amenajărilor noi, cât și a intervențiilor asupra construcțiilor existente.
(16) Până la data intrării în vigoare a metodologiei de încadrare în clase de consecințe, încadrarea construcțiilor se va realiza exclusiv conform prevederilor anexei nr. 6.
(17) În situația în care o anumită construcție nu se regăsește în anexa nr. 6, construcția este asimilată de către proiectanți, prin numărul de vieți omenești, de răniți, consecințe economice sau pierderi culturale, cu construcția din cea mai apropiată clasă de consecințe din anexa nr. 6. În cazul intervențiilor la construcții existente, care presupun schimbarea destinației, refuncționalizare, supraetajare sau extindere, clasa de consecințe inițială poate fi schimbată motivat.
Capitolul II – Clasificări ale lucrărilor de construire
Articolul 371
Lucrările de construire
(1) Lucrările de construire sunt un ansamblu de activități tehnico-economice desfășurate în vederea realizării construcțiilor noi, amenajărilor și intervențiilor asupra construcțiilor existente.
(2) Lucrările de construire se clasifică în:
a) lucrări de realizare a construcțiilor noi;
b) lucrări de amenajări;
c) intervenții asupra construcțiilor existente.
(3) Lucrările de realizare a construcțiilor noi cuprind:
a) realizarea de clădiri;
b) realizarea de lucrări inginerești noi.
(4) Lucrările de amenajări cuprind:
a) realizarea de amenajări civile;
b) realizarea de amenajări și îmbunătățiri funciare;
c) realizarea de construcții provizorii/cu caracter temporar;
d) organizarea de șantier;
e) cercetarea/prospectarea terenurilor și pământurilor, foraje, excavări, cercetări în scopul realizării studiilor topografice, prospecțiunilor geologice, studiilor geotehnice, geofizice, hidrologice;
f) realizarea și amenajarea de spații verzi, plantate;
g) realizarea și amenajarea spațiilor publice.
(5) Lucrările de intervenție asupra construcțiilor existente sunt orice lucrări de construire care au ca rezultat modificarea, reparația sau întreținerea construcțiilor existente.
Articolul 372
Intervențiile asupra construcțiilor existente
(1) Intervențiile la construcțiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, desființare parțială, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, reabilitare termică, creștere a performanței energetice, renovare, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare, desființare totală.
(2) Lucrările de intervenție asupra construcțiilor existente se clasifică în:
a) lucrări de întreținere și reparații curente, respectiv lucrări care au ca rezultat menținerea sau readucerea la un nivel preexistent și cunoscut a stării de funcționare sau la nivelul de performanță și confort al construcțiilor sau al părților lor sau împiedicarea degradării acestora;
b) lucrări de reparații capitale, respectiv lucrări care vizează extinderea duratei de existență a construcțiilor sau a părților lor prin asigurarea atingerii și continuității unui nivel corespunzător de performanță și confort;
c) lucrări de intervenție în primă urgență, respectiv orice fel de lucrări necesare la construcțiile existente care prezintă pericol de pierdere a stabilității, a funcționalității sau a proprietăților sale unice ca urmare a unor procese de degradare a acestora determinate de factori distructivi naturali și antropici, inclusiv a instalațiilor aferente acestora, care au drept rezultat punerea în siguranță, prin asigurarea cerințelor de rezistență mecanică, stabilitate și siguranță în exploatare sau desființarea acestora;
d) lucrări de extindere, respectiv lucrări care au ca rezultat extinderea amprentei la sol și volumului construcției existente;
e) lucrări de supraetajare, respectiv lucrări care vizează extinderea volumului construcției existente prin adăugarea de niveluri suplimentare, întregi sau parțiale, în condițiile menținerii și includerii integrale a construcției existente; în caz contrar, intervenția se asimilează desființării parțiale și reconstruirii;
f) lucrări de refuncționalizare sau schimbare de destinație;
g) lucrări de consolidare, respectiv lucrări care au ca rezultat aducerea la nivelul corespunzător de performanță al construcțiilor și a componentelor lor din punctul de vedere al rezistenței și stabilității;
h) lucrări de modernizare, de reabilitare, respectiv lucrări care au ca rezultat aducerea la nivelul corespunzător de performanță al construcțiilor și a componentelor lor din punctul de vedere al siguranței și accesibilității în exploatare, securității la incendiu, igienei, economiei de energie, izolării, protecției împotriva zgomotului sau utilizării sustenabile a resurselor naturale;
i) lucrări de strămutare, respectiv lucrări de reamplasare a unei construcții existente pe un nou amplasament cu adaptarea la condițiile locale de teren;
j) lucrări de reconstruire, respectiv lucrări de refacere pe același amplasament a unei construcții existente, cu un grad de deteriorare prea avansat pentru a putea fi consolidată sau restaurată sau pentru care costul lucrărilor ar fi prea ridicat prin raportare la valoarea elementelor consolidate sau restaurate; lucrările de reconstruire se referă și la refacerea construcțiilor cu valoare istorică, culturală, arhitecturală, dispărută, deteriorată și refăcută după relevee, arhive vizuale, imagini;
k) lucrări de conservare și restaurare, respectiv ansamblul de lucrări specializate, proiectate, avizate, autorizate și executate în condițiile legii, care au ca scop principal menținerea, reinstituirea, creșterea sau punerea în evidență a valorii culturale a construcției și care pot include, după caz, pe baza și cu respectarea prevederilor avizelor și studiilor specifice, lucrări de conservare, consolidare, reabilitare, sau lucrări de modificare a unor volume, spații, părți ale construcției, elemente constructive și de finisaj, precum și realizarea de elemente constructive noi sau desființarea unor elemente constructive existente;
l) lucrări de remodelare exterioară, respectiv lucrări ce vizează modificarea formei volumului construit fără schimbarea numărului de niveluri sau a suprafeței planșeelor existente sau remodelarea fațadelor; în situația în care această remodelare vizează creșterea volumului ultimului nivel al unei clădiri prin schimbarea formei acoperișului în scopul transformării podului în mansardă sau creșterii suprafeței unei mansarde existente, aceasta poartă denumirea de mansardare;
m) lucrări de remodelare interioară;
n) lucrări de desființare sau demontare parțială sau totală;
o) lucrări de conservare la întreruperea temporară a execuției lucrărilor.
Articolul 373
Intervențiile asupra construcțiilor existente aferente infrastructurii de transport rutier
(1) În ceea ce privește drumurile publice, intervențiile asupra construcțiilor existente includ lucrări de întreținere și de reparații.
(2) Lucrările de întreținere sunt:
a) lucrări de întreținere curentă care se execută în mod permanent pentru menținerea curățeniei, esteticii, asigurarea scurgerii apelor sau pentru eliminarea unor degradări punctuale de mică amploare la drumuri, lucrări de artă, de siguranță rutieră și la clădiri anexe drumurilor;
b) lucrări de întreținere periodică care se execută periodic și planificat în scopul compensării parțiale sau totale a uzurii produse structurii rutiere, lucrărilor de artă, de siguranță rutieră și clădirilor anexe drumurilor.
(3) Lucrările de reparații se clasifică în:
a) reparații curente care se execută periodic pentru compensarea parțială sau totală a capacității structurale portante și uzurii produse drumurilor, podurilor și anexelor acestora, în vederea funcționării în condiții normale și de siguranță rutieră;
b) reparații capitale care se execută periodic pentru a compensa integral uzura fizică și morală sau pentru a îmbunătăți caracteristicile tehnice ale drumurilor, podurilor și anexelor acestora în vederea atingerii nivelului impus de creștere a traficului rutier și în raport cu cerințele categoriei din care face parte drumul, având în vedere condițiile prezente și cele de perspectivă.
(4) Lucrările de întreținere sunt compuse din:
a) servicii pregătitoare aferente întreținerii drumurilor;
b) lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor;
c) lucrări și servicii privind întreținerea periodică a drumurilor pe criterii de performanță;
d) lucrări privind întreținerea curentă și periodică la poduri, podețe, pasaje și tuneluri.
(5) Lucrările de reparații sunt compuse din:
a) servicii pregătitoare aferente reparării drumurilor;
b) lucrări privind reparațiile curente ale drumurilor;
c) lucrări privind reparațiile capitale ale drumurilor;
d) lucrări privind reparațiile capitale la poduri, podețe, pasaje și tuneluri.
Articolul 374
Intervențiile asupra construcțiilor existente aferente infrastructurii de transport feroviar
(1) Intervențiile asupra investițiilor existente la infrastructura de transport feroviar includ:
a) lucrări de întreținere;
b) lucrări de reparație;
c) lucrări de reînnoire și reparații capitale;
d) intervenții de primă urgență;
e) lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare.
(2) Lucrările de întreținere a infrastructurii de transport feroviar reprezintă activitatea permanentă și continuă de revizie în vederea prevenirii, de remediere pe loc a defecțiunilor și de înlocuire planificată a componentelor infrastructurii a căror uzură este avansată cu scopul de a menține componentele infrastructurii feroviare în limitele de bună funcționare.
(3) Lucrările se efectuează în conformitate cu reglementările în vigoare, în baza programelor de lucru periodice.
(4) Lucrările de întreținere a infrastructurii de transport feroviară includ:
a) lucrările de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii, respectiv ansamblul șină-traversă, aparate de cale, elementele de prindere și piatra spartă, elementele trecerilor la nivel, care se execută pe același amplasament, fără a modifica poziția căii în plan;
b) lucrările de înlocuire a elementelor instalațiilor feroviare specifice de semnalizare, siguranță, comunicații electronice sau tehnologice, cum ar fi, fără a se limita la:
(i) instalațiile fixe de siguranță și conducere operativă a circulației feroviare, aferente liniilor de cale ferată aparținând infrastructurii feroviare publice;
(ii) echipamentele și instalațiile de siguranță a circulației și a activității de manevră din triajele de rețea ale căii ferate;
(iii) rețele fixe de comunicații electronice feroviare;
(iv) instalații fixe de tracțiune electrică, energoalimentare, linie de contact, protecția instalațiilor din cale și vecinătate.
(5) Lucrările de reparații reprezintă repararea, recondiționarea, înlocuirea componentelor infrastructurii care generează sau pot genera limitări ale performanțelor circulației trenurilor din cauza stării avansate de degradare.
(6) Lucrările de reparații vizează:
a) în sectorul linii - asigurarea condițiilor de siguranță a circulației și păstrarea vitezei proiectate de circulație prin repararea și/sau înlocuirea componentelor defecte ale infrastructurii feroviare care generează sau pot genera restricții de viteză și apariția punctelor periculoase;
b) în sectorul instalații de semnalizare feroviară - repararea, recondiționarea, înlocuirea componentelor cu grad avansat de uzură în scopul prevenirii defectărilor potențial periculoase și de scoatere din funcție totală sau parțială a instalațiilor de semnalizare cărora le aparțin.
(7) Lucrările de reînnoire, reparații capitale a infrastructurii feroviare reprezintă lucrările majore de înlocuire a componentelor infrastructurii feroviare cu altele noi, cu aceiași parametri tehnici, fără îmbunătățirea performanțelor globale ale infrastructurii feroviare.
(8) Intervențiile de primă urgență sunt orice fel de lucrări necesare la investițiile aferente infrastructurii de transport feroviar care prezintă pericol de pierdere a stabilității, a funcționalității sau a proprietăților sale unice ca urmare a unor procese de degradare determinate de factori distructivi naturali și antropici, inclusiv la instalațiile aferente acestora, pentru:
a) punerea în siguranță, prin asigurarea cerințelor de rezistență mecanică, stabilitate și siguranță în exploatare;
b) desființarea acestora.
(9) Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare reprezintă lucrările majore de înlocuire a componentelor infrastructurii feroviare cu altele noi, cu parametri tehnici superiori celor înlocuiți, cu îmbunătățirea performanțelor globale ale infrastructurii feroviare. Lucrările de modernizare pot aduce modificări de structură și traseu ale infrastructurii feroviare.