Capitolul IV – Planificarea teritoriului județean
Articolul 31
Planul de amenajare a teritoriului județean
(1) Planul de amenajare a teritoriului județean, denumit în continuare PATJ, este documentația de planificare teritorială strategică prin care sunt formulate și transpuse în mod integrat și coordonat, în profil teritorial, direcțiile strategice stabilite la nivel național, regional și județean, se stabilesc obiectivele pe termen mediu și lung ale județului în ceea ce privește echilibrul teritorial, constituirea diferitelor infrastructuri de interes județean, gestionarea spațiului, intermodalitatea și dezvoltarea mobilității și transporturilor, controlul și recuperarea energiei, lupta împotriva schimbărilor climatice, calitatea aerului, conservarea și protecția resurselor de apă, protecția și refacerea biodiversității, prevenirea și gestionarea deșeurilor, remedierea siturilor contaminate, managementul riscurilor și hazardurilor naturale și antropice.
(2) PATJ constituie principalul instrument de planificare teritorială strategică la nivelul județului, prin care se asigură coordonarea dezvoltării urbanistice și teritoriale a unităților administrativ-teritoriale din perimetrul administrativ.
(3) Prin grija consiliului județean, prevederile PATJ se corelează cu prevederile PATJ aprobate la nivelul județelor învecinate, în baza consultărilor reciproce, conform procedurii de elaborare, modificare/actualizare și aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentaților de urbanism elaborate de către ministerul responsabil cu domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și aprobate prin ordin de ministru.
Notă · A se vedea PROCEDURA din 28 august 2026 de elaborare, modificare/actualizare și aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism, a formularelor utilizate, precum și a listei avizelor necesare aprobată prin ORDINUL nr. 1.022 din 28 august 2026, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 28 august 2026.
(4) În cazul județelor care includ zone de frontieră, PATJ cuprinde elemente privind cooperarea în teritoriul transfrontalier.
(5) Avizarea PATJ se realizează conform dispozițiilor art. 86 privind avizarea integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism.
Articolul 32
Conținutul PATJ
(1) PATJ cuprinde o zonificare macroteritorială strategică a teritoriului județean, definind zonele din județ ce devin obiectul unor politici specifice, astfel cum sunt: zone cu potențial turistic, zone rurale profunde, zone industriale și miniere, zone urbane funcționale, siturile contaminate, coridoare sau arii și rețele ecologice, precum și utilizarea terenurilor pentru adaptarea construcțiilor în zonele inundabile.
(2) Pentru zonele prevăzute la alin. (1), propunerile PATJ vor cuprinde delimitarea unor zone specifice în care, în funcție de caracteristicile identificate, se stabilesc propuneri cu caracter director cu privire la prevederile operaționale ce vor fi cuprinse în planurile urbanistice generale sau în planurile de amenajare a teritoriului intercomunitar.
(3) Pentru zone cu caracteristici teritoriale specifice, prin planul de amenajare a teritoriului județean se poate include obligația sau recomandarea elaborării unui plan de amenajare a teritoriului intercomunitar, pentru detalierea prevederilor directoare la nivelul teritoriului intercomunitar.
(4) Prin intermediul PATJ pot fi delimitate zone cu interdicție de introducere în intravilan, pe o perioadă definită de timp, în vederea respectării cerințelor de protecție a mediului și a peisajului, cerințelor specifice activităților de apărare, ordine publică și siguranță națională sau pentru conservarea și asigurarea terenurilor pentru agricultură ori în vederea utilizării terenurilor pentru gestionarea riscului la inundații sau pentru alte proiecte publice de interes general.
(5) PATJ cuprinde:
a) studii de fundamentare pentru următoarele domenii principale: demografie, rețeaua de localități, infrastructură de servicii publice de interes general, echipamente publice, mediu și patrimoniu natural, cultură și patrimoniu istoric, dezvoltare economică; după caz, consiliul județean, prin intermediul structurii de specialitate, poate decide elaborarea și de studii de fundamentare în alte domenii, în funcție de specificul teritoriului;
b) analiza situației existente, identificarea elementelor care condiționează dezvoltarea, cu evidențierea problemelor, disfuncționalităților și tendințelor, identificarea zonelor cu potențial natural sau cultural;
c) diagnostic prospectiv și general;
d) strategia de dezvoltare teritorială a județului;
e) politicile de dezvoltare ale județului și elemente cu caracter director, care sunt preluate în mod obligatoriu în planurile urbanistice generale ale unităților administrativ-teritoriale din județ în momentul actualizării sau modificării acestora;
f) plan de implementare care cuprinde etapizarea implementării proiectelor majore de investiții ale județului, responsabilii și sursele de finanțare ale acestor proiecte, reprezentând componenta de planificare operațională, în corelare cu prevederile strategiei de dezvoltare a județului și cu resursele disponibile.
(6) Studiile de fundamentare prevăzute la alin. (5) lit. a) sunt elaborate de specialiști cu drept de semnătură dobândit în condițiile legii, sub coordonarea aparatului de specialitate al consiliului județean sau sunt puse la dispoziția aparatului de specialitate al consiliului județean de către organismele cu atribuții în gestionarea unor domenii specifice, în cazul în care acestea au fost elaborate în prealabil.
(7) Studiile de fundamentare prevăzute la alin. (5) lit. a), precum și analiza situației existente și diagnosticul prospectiv și general al județului, prevăzute la alin. (5) lit. b) și c), se utilizează și pentru fundamentarea strategiei integrate de dezvoltare județeană durabilă.
(8) PATJ poate include obligația elaborării unor planuri urbanistice zonale în cadrul unor unități administrativ-teritoriale, în vederea transpunerii unor propuneri cu caracter director pentru proiecte de interes județean.
(9) În situația prevăzută la alin. (8), consiliul județean asigură finanțarea planului urbanistic zonal.
(10) Pe baza prevederilor cu caracter director cuprinse în PATJ, se pot realiza studii de fezabilitate pentru proiecte de investiții de interes județean sau de interes local.
Articolul 33
Elaborarea PATJ
(1) Inițiativa elaborării PATJ și corelarea cu strategia de dezvoltare județeană este atribuția consiliul județean. Procedurile de inițiere a elaborării/actualizării PATJ și coordonarea tehnică a procesului de elaborare, avizare, promovare spre aprobare sunt atribuția instituției arhitectului-șef de județ.
(2) PATJ se elaborează de către colective interdisciplinare de specialiști sub coordonarea unui specialist cu drept de semnătură în amenajarea teritoriului, acordat de Registrul Urbaniștilor din România, în condițiile legii.
(3) Elaborarea PATJ se realizează, potrivit alin. (2), fie prin aparatul propriul de specialitate din cadrul consiliului județean, atunci când există capacitatea profesională necesară potrivit alin. (2), fie de către centrele de expertiză în amenajare a teritoriului și de urbanism prevăzute la art. 134, fie de către persoane juridice contractate prin achiziție publică, conform legislației în vigoare privind achizițiile publice.
(4) În vederea sprijinirii elaborării PATJ se constituie un grup de lucru format din reprezentanți ai consiliului județean, instituții subordonate acestuia, furnizori de utilități publice și de servicii publice locale, și serviciile publice deconcentrate în teritoriu ale autorităților administrației publice centrale competente.
(5) Instituțiile publice centrale și deținătorii de date și informații cu caracter teritorial sunt obligați să pună la dispoziția inițiatorului cu titlu gratuit, în termen de maximum 15 zile, datele, informațiile, studiile existente aprobate la nivelul autorităților publice, necesare realizării PATJ și coordonării în plan spațial a politicilor sectoriale, la solicitarea consiliului județean.
(6) Pe baza datelor, informațiilor și studiilor puse la dispoziție, precum și pe baza studiilor de fundamentare sau de specialitate specifice, echipa de specialiști realizează o primă versiune de PATJ care se supune analizei comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism de la nivelul județului.
Articolul 34
Corelarea PATJ cu documentele strategice sectoriale
(1) PATJ, strategiile și planurile elaborate la nivel național și local în domenii sectoriale, precum și zonele de siguranță și protecție specifice se corelează în vederea asigurării compatibilității dintre viziunea de dezvoltare teritorială în inițierea, fundamentarea, elaborarea, avizarea, aprobarea și punerea în aplicare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism al județului prevăzute prin studiile de fundamentare de specialitate și propunerile din strategia de dezvoltare teritorială a județului.
(2) La elaborarea PATJ, a politicilor și programelor teritoriale se asigură compatibilitatea teritorială dintre viziunea de dezvoltare a autorităților și comunităților locale, zonele de siguranță și protecție deja instituite și prevederile următoarelor documente strategice sectoriale:
a) planurile de gestionare a deșeurilor, elaborate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare;
b) strategiile pe termen mediu și lung elaborate de ministerul de resort în domeniul transporturilor de interes național;
c) strategiile pe termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor publice de transport local și județean, elaborate în temeiul Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare;
d) master-planuri județene pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, elaborate în temeiul Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) strategia națională privind alimentarea cu apă, colectarea și epurarea apelor uzate urbane;
f) planul accelerat de conformare cu directivele europene din domeniul apei și apei uzate;
g) planurile de menținere a calității aerului, planurile de calitate a aerului și planurile de acțiune pe termen scurt, elaborate în temeiul Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare;
h) hărțile strategice de zgomot și planurile de acțiune destinate gestionării zgomotului și a efectelor acestuia, elaborate în temeiul Legii nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, cu modificările și completările ulterioare;
i) zonele de servituți aeronautice, potrivit Legii nr. 21/2020 privind Codul aerian, cu modificările și completările ulterioare, și elaborate în baza reglementărilor aeronautice civile, RACR-AVZ, ediția 2/2020;
j) zona de siguranță, de protecție, zona minimă de siguranță, protecție și funcționalitate, zona cu destinație specială, zona de protecție a zonei cu destinație specială și zonele cu servituți aeronautice civile, suprafețe de teren delimitate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor nr. 2.031/2020 privind aprobarea Procedurii de emitere a avizului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru documentațiile tehnice, documentațiile tehnico-economice și documentațiile de urbanism ale terților, pentru obiectivele situate în zona infrastructurii de transport rutiere de interes național, feroviare și de metrou, Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței Guvernului nr. 79/2000 privind regimul navigației pe Canalul Dunăre-Marea Neagră și Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 55/2002, precum și Ordinului ministrului transporturilor nr. 735/2015 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României RACR-ZSAC, ediția 1/2015, cu modificările și completările ulterioare;
k) Master-Planul General de Transport al României, document strategic aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016 pentru aprobarea documentului strategic Master-Planul General de Transport al României, cu modificările ulterioare;
l) Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025;
m) hărțile de hazard la inundații și hărțile de risc la inundații, elaborate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare și conținutul hărților de risc natural la alunecări de teren, al hărților de hazard la inundații și al hărților de risc la inundații, cu modificările ulterioare;
n) planurile cu zonele de compatibilitate aferente amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu completările ulterioare;
o) planurile de analiză și acoperire a riscurilor, elaborate în temeiul Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
p) planurile de management ale bazinelor hidrografice, elaborate și actualizate de către Administrațiile Bazinale de Ape, precum și planul național de management aferent porțiunii din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea care este cuprins în teritoriul României, elaborat și actualizat de Administrația Națională „Apele Române“;
q) inventarul siturilor potențial contaminate, contaminate și remediate, elaborat în temeiul Legii nr. 74/2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate;
r) planurile de management ale ariilor naturale protejate, elaborate și coridoarele ecologice desemnate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare;
s) planul de gospodărire integrată a zonei costiere, elaborat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 280/2003, cu modificările și completările ulterioare;
t) planurile de management al riscului la inundații;
u) planurile teritoriale de peisaj pentru județele care conțin peisaje culturale de interes național, în conformitate cu prevederile art. 195;
v) planul de amenajare a spațiului maritim, conform Hotărârii Guvernului nr. 436/2018 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de amenajare a spațiului maritim;
w) zonele de protecție sanitară stabilite prin Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;
x) zonele de protecție sanitară și hidrogeologică stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică și Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.278/2011 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind delimitarea zonelor de protecție sanitară și a perimetrului de protecție hidrogeologică.
Articolul 35
Avizarea și aprobarea PATJ și coordonarea cu alte documentații
(1) PATJ se avizează de către comisiile de avizare integrată prevăzute de prezentul cod, se supune evaluării strategice de mediu și se aprobă prin hotărârea consiliului județean, adoptată cu majoritate absolută.
(2) Prevederile PATJ sunt obligatorii pentru planurile urbanistice generale adoptate la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județ și pentru toate strategiile integrate de dezvoltare locală durabilă.
(3) În baza PATJ se emit direct autorizații de construire pentru rețele magistrale, căi de comunicație, amenajări pentru îmbunătățiri funciare, amenajări hidrotehnice, rețele de comunicații electronice ori alte lucrări de infrastructură, care se execută în extravilanul unităților administrativ-teritoriale sau pe teritoriul a cel puțin două unități administrativ-teritoriale, precum și alte obiective de interes public de importanță județeană pentru care sunt prevăzute reglementări în vederea construirii.
Articolul 36
Actualizarea PATJ
(1) Actualizarea sau modificarea planului de amenajare a teritoriului județean se poate realiza pe componente, secțiuni sau în integralitatea sa. În situația necesității actualizării/modificării PATJ pe componente sau secțiuni, aceasta se va realiza prin procedură simplificată, cu obținerea avizelor/acordurilor ce privesc componente/secțiuni pentru care este necesară actualizarea/modificarea PATJ.
(2) Actualizarea PATJ este obligatorie în următoarele situații:
a) în situația în care au apărut schimbări importante ale elementelor care au stat la baza elaborării documentației sau au apărut elemente noi cu caracter director ce decurg din strategii naționale sau regionale, cu oportunitatea realizării unei/unor investiții majore cu implicații asupra unor părți determinante ale teritoriului;
b) în situația în care se produc modificări importante în cadrul legislativ de specialitate și/sau general, modificări care fac inoperante prevederile documentațiilor aprobate, în vigoare;
c) în situația în care se produc modificări semnificative în structura demografică și socioeconomică a județului;
d) în situația în care se produc modificări privind structura teritorială a administrațiilor publice locale.
(3) Instituția arhitectului-șef de județ monitorizează implementarea PATJ și analizează periodic necesitatea actualizării PATJ, iar în situația identificării necesității demarează potrivit legii, actualizarea acestuia, prin procedură simplificată conform alin. (1) dacă sunt necesare modificări sectoriale sau prin procedură obișnuită dacă sunt necesare modificări majore, care afectează mai multe domenii sectoriale. Termenul de revizuire integrală a PATJ nu poate depăși 15 ani de la ultima revizuire integrală.