Capitolul III – Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională
Secțiunea 1 – Termenul de contestare și efectele contestației
Articolul 8
(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de:
a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
13.07.2020 · Litera b) a fost modificată de Punctul 3, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) În cazul în care contestația privește conținutul documentației de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire.
13.07.2020 · Articolul 8 a fost completat de Punctul 4, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
04.06.2018 · Articolul 8 a fost modificat de Punctul 4, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
Notă · Decizie de admitere: HP nr. 23/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 151 din 27 februarie 2026
Articolul 9
(1) După primirea contestației, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației, în cel mult 3 zile de la primirea contestației. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalți operatori economici implicați în procedura de atribuire, precum și Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoștința operatorilor economici interesați, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP.
13.07.2020 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 5, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, măsurile adoptate potrivit alin. (1) se comunică contestatorului și celorlalți operatori economici implicați în procedură, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale sau legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.
13.07.2020 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 5, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(3) În situația în care contestatorul consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind nelegale, acesta trimite Consiliului și autorității contractante o cerere de renunțare la contestație. În acest caz, autoritatea contractantă nu mai are obligația de a comunica punctul său de vedere asupra contestației și celelalte documente necesare soluționării contestației.
(4) Autoritatea contractantă are obligația să încheie contractul cu ofertantul declarat câștigător, ulterior pronunțării unei soluții de menținere a rezultatului procedurii de atribuire de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, chiar dacă împotriva respectivei decizii a fost introdusă calea de atac a plângerii și cauza nu a fost soluționată în mod definitiv și, în orice caz, numai după expirarea termenului legal de așteptare prevăzut la art. 59 alin. (1).
30.08.2021 · Alineatul (4) a fost modificat de Punctul 1, Articolul IV din Ordonanța nr. 3 din 25 august 2021
(5) Contractul încheiat cu nerespectarea prevederilor alin. (4) este lovit de nulitate absolută. Încheierea contractului anterior/ulterior formulării contestației nu împiedică soluționarea acesteia de către Consiliu.
(6) În cazul în care, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, autoritatea contractantă achiziționează produse, servicii sau lucrări defalcate pe loturi, măsurile de remediere adoptate potrivit alin. (1) privesc numai loturile pentru care s-a depus contestație.
Secțiunea a 2-a – Elementele contestației
Articolul 10
Contestația se formulează în scris și trebuie să conțină următoarele elemente:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința, codul de identificare fiscală al contestatorului persoană fizică ori, după caz, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, persoanele care le reprezintă și în ce calitate. Se indică și adresa de poștă electronică, numărul de telefon și numărul de fax, după caz, la care poate fi comunicat orice act procedural. Contestatorul care locuiește în străinătate indică, pentru celeritate, și domiciliul ales sau reședința din România unde urmează să i se transmită comunicările privind soluționarea contestației;
b) denumirea și sediul autorității contractante;
c) denumirea obiectului contractului, procedura de atribuire aplicată, după caz, numărul și data anunțului de participare din SEAP;
d) precizarea actului atacat al autorității contractante;
e) obiectul contestației;
f) motivarea în fapt și în drept a contestației;
g) mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, în măsura în care este posibil;
h) semnătura contestatorului persoană fizică sau a reprezentantului persoanei juridice.
Articolul 11
(1) În situația în care Consiliul apreciază că în contestație nu sunt cuprinse toate informațiile prevăzute la art. 10, acesta cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înștiințare, să completeze contestația. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligației impuse de Consiliu, contestația este anulată.
(2) Abrogat.
04.06.2018 · Alineatul (2) a fost abrogat de Punctul 6, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(3) Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională nu se taxează.
Secțiunea a 3-a – Soluționarea contestației
Articolul 12
(1) Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2).
(2) Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
(3) Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Articolul 13
(1) Contestația se soluționează de un complet de trei membri ai Consiliului, dintre care cel puțin unul este licențiat în drept, cu o vechime de cel puțin nouă ani în domeniul juridic.
04.06.2018 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 7, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(2) Completul este prezidat de unul dintre membrii săi, desemnat cu aplicarea principiului rotației.
04.06.2018 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 7, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(3) Contestațiile care implică informații clasificate sunt soluționate de complete formate din membri autorizați în acest sens, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 14
(1) Contestațiile se distribuie spre soluționare completurilor în mod aleatoriu, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 13 alin. (3) și art. 17 alin. (1) și (2).
04.06.2018 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 8, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(2) În exercitarea atribuțiilor sale Consiliul, prin completele de soluționare a contestațiilor, adoptă decizii și încheieri.
(3) Completul de soluționare a contestației este independent, hotărârile pronunțate fiind bazate pe stricta aplicare și respectare a legii.
Articolul 15
(1) Procedura de soluționare a contestațiilor se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, celerității, contradictorialității, asigurării dreptului la apărare, imparțialității și independenței activității administrativ-jurisdicționale.
(2) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite informațiile care le sunt cunoscute.
Articolul 16
(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.
(2) În termen de o zi de la primirea contestației, autoritatea contractantă are obligația să o publice în SEAP.
13.07.2020 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 6, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(3) În cazul procedurilor de atribuire a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a comunica contestația și celorlalți operatori economici interesați/implicați în procedură, în termen de o zi de la data primirii acesteia, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale sau legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.
13.07.2020 · Alineatul (3) a fost modificat de Punctul 6, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(4) În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), Consiliul înștiințează autoritatea contractantă despre existența contestației, iar autoritatea transmite punctul său de vedere asupra tardivității contestației și eventualele mijloacele de probă în acest sens.
(5) Toate actele procedurale se transmit fie prin poștă, fie prin fax, fie prin mijloace electronice, cu confirmare de primire.
13.07.2020 · Alineatul (5) a fost modificat de Punctul 6, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Articolul 17
(1) Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire se soluționează astfel:
a) în etapa de până la data-limită de depunere a solicitărilor de participare/ofertelor/proiectelor sunt soluționate de același complet;
b) în etapa de după data-limită de depunere a solicitărilor de participare/ofertelor/proiectelor sunt soluționate de același complet, altul decât cel prevăzut la lit. a).
13.07.2020 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 7, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate.
(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației.
13.07.2020 · Alineatul (3) a fost modificat de Punctul 7, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Notă · Decizie de admitere: HP nr. 23/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 151 din 27 februarie 2026
(4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia.
13.07.2020 · Articolul 17 a fost completat de Punctul 8, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Articolul 18
(1) În termen de 5 zile de la data la care a primit contestația, autoritatea contractantă are obligația de a transmite Consiliului și contestatorului, din oficiu, punctul său de vedere asupra contestației.
04.06.2018 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 12, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(2) Autoritatea contractată are obligația de a transmite Consiliului, în termenul prevăzut la alin. (1), o copie a dosarului achiziției publice, achiziției sectoriale sau al concesiunii, precum și dovada înaintării punctului de vedere către contestator și orice documente considerate edificatoare, cu excepția anunțurilor de participare publicate în SEAP și a documentației de atribuire, atunci când aceasta este disponibilă și poate fi descărcată direct din SEAP.
(3) Lipsa punctului de vedere nu împiedică soluționarea contestației, în măsura în care s-a făcut dovada comunicării acesteia către autoritatea contractantă. Lipsa punctului de vedere al autorității contractante atrage decăderea ei din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
(4) Pentru soluționarea contestațiilor ulterioare privind aceeași procedură de atribuire, dosarul achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii ce trebuie transmis de autoritatea contractantă cuprinde doar acele documente întocmite sau primite de aceasta în cadrul procedurii de atribuire care nu au fost deja transmise Consiliului cu prilejul soluționării contestației/contestațiilor anterioare.
(5) În cazul în care trimite dosarele către instanța de judecată ca urmare a formulării plângerilor și, după caz, a dispunerii prin încheiere a declinărilor, Consiliul va include în dosarele transmise documentele prevăzute la alin. (2) și pe cele prevăzute la alin. (4).
Articolul 19
(1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală.
13.07.2020 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 9, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
(3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți.
Articolul 20
(1) În vederea soluționării contestației, Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părților, de a administra orice mijloace de probă permise de lege și de a solicita orice date și documente, în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestației. De asemenea, Consiliul are dreptul de a solicita orice date necesare pentru soluționarea contestației și de la alte persoane fizice sau juridice.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) nu trebuie să conducă la depășirea termenului de soluționare a contestației, prevăzut la art. 24.
(3) Consiliul, în vederea soluționării contestației, poate solicita contestatorului informații și mijloace de probă, altele decât cele prevăzute la art. 10, care trebuie transmise în termen de 3 zile de la data solicitării. Nedepunerea acestora nu împiedică soluționarea contestației de către Consiliu.
04.06.2018 · Alineatul (3) a fost modificat de Punctul 13, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(4) Autoritatea contractantă are obligația de a răspunde la orice solicitare a Consiliului și de a-i transmite acestuia orice documente care prezintă relevanță pentru soluționarea contestației, într-un termen care nu poate depăși 3 zile de la data primirii solicitării.
04.06.2018 · Alineatul (4) a fost modificat de Punctul 13, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(5) Nerespectarea prevederilor alin. (3) și (4) conduce la imposibilitatea depunerii ulterioare de către contestator și/sau autoritatea contractantă a documentelor solicitate, contestația urmând să fie soluționată pe baza documentelor deja depuse la dosar.
04.06.2018 · Alineatul (5) a fost modificat de Punctul 13, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
Articolul 21
(1) Procedura în fața Consiliului este scrisă, iar părțile sunt audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluționare a contestației.
(2) Părțile pot fi reprezentate de avocați sau de consilieri juridici și pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părțile pot solicita să depună concluzii oral în fața Consiliului, fără ca prin aceasta să fie afectat termenul legal de soluționare a contestației, prevăzut la art. 24.
(3) Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia.
Secțiunea a 4-a – Suspendarea procedurii de atribuire
Articolul 22
(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației.
(2) Persoana interesată comunică, concomitent, prin același mijloc de comunicare utilizat pentru transmiterea către Consiliu, cererea sa de suspendare și autorității contractante, care are obligația de a prezenta Consiliului, de îndată, punctul său de vedere asupra cererii. Nedepunerea punctului de vedere în termenul de soluționare a cererii nu împiedică soluționarea acesteia.
(3) Abrogat.
04.06.2018 · Alineatul (3) a fost abrogat de Punctul 14, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
Articolul 23
(1) Consiliul soluționează cererea de suspendare luând în considerare consecințele acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese care ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public.
(2) Încheierea privind soluționarea cererii de suspendare poate fi atacată cu plângere la instanța competentă prevăzută la art. 32 alin. (1), în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
Secțiunea a 5-a – Termenul de soluționare a contestației
Articolul 24
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de 20 de zile de la data primirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.
13.07.2020 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 10, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
Articolul 25
(1) Consiliul, prin încheiere, poate suspenda procedura de soluționare a contestației:
a) în situația în care aceasta depinde în tot sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;
b) când s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul atacat de contestator.
(1^1) Consiliul va comunica încheierea de suspendare a soluționării contestației atât părților implicate, cât și instanței respective, solicitând-i acesteia să soluționeze cauza cu celeritate.
04.06.2018 · Articolul 25 a fost completat de Punctul 16, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(2) Suspendarea procedurii de soluționare a contestației produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza care a provocat suspendarea.
(3) Consiliul poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă soluționarea acțiunii penale care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză.
(4) Încheierea pronunțată potrivit prevederilor alin. (3) se poate ataca cu plângere, la instanța competentă prevăzută la art. 32 alin. (1), în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
(5) Suspendarea procedurii de soluționare a contestației întrerupe curgerea termenului de soluționare prevăzut la art. 24 alin. (1). De la reluarea soluționării curge un nou termen.
Secțiunea a 6-a – Soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul
Articolul 26
(1) Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
04.06.2018 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 17, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(2) Cu respectarea principiului disponibilității, Consiliul examinează din punctul de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat și poate:
a) pronunța o decizie prin care îl anulează în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea contractantă să emită un act/să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de autoritatea contractantă;
c) anula procedura de atribuire, în situația în care nu este posibilă remedierea actului atacat.
04.06.2018 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 17, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(3) În cazul în care Consiliul dispune modificarea/eliminarea unor specificații tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire doar în condițiile în care nu poate lua nicio altă măsură de remediere sau măsura ar afecta principiile prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice, achizițiilor sectoriale sau concesiunilor.
(4) În situația în care, în cursul soluționării contestației, Consiliul apreciază că, în afară de actele atacate de contestator, există alte acte care încalcă prevederile legislației în materia achizițiilor publice, achizițiilor sectoriale sau concesiunilor, după caz, și la care nu s-a făcut referire în contestație, sesizează atât Agenția Națională pentru Achiziții Publice, denumită în continuare ANAP, și Curtea de Conturi și transmite în acest sens toate datele și/sau documentele relevante în susținerea sesizării, cât și autoritatea contractantă.
(5) În cazul în care admite contestația și dispune luarea de măsuri de remediere, Consiliul precizează și termenul în care acestea trebuie duse la îndeplinire de către autoritatea contractantă, care nu va fi mai scurt decât termenul de exercitare a căii de atac împotriva deciziei Consiliului.
(6) Consiliul poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, introdusă de o persoană fără calitate sau de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond, care împiedică soluționarea pe fond a contestației.
(7) În cazul admiterii contestației, dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, Consiliul dispune anularea procedurii de atribuire.
(8) Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator.
(9) Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației.
(10) Consiliul nu poate decide atribuirea contractului către un anumit operator economic, cu excepția situației în care acesta a fost desemnat de autoritatea contractantă sau calitatea sa de ofertant câștigător rezultă din informațiile cuprinse în dosarul de soluționare a contestației.
04.06.2018 · Alineatul (10) a fost modificat de Punctul 17, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(10^1) În situația în care contestația vizează rezultatul procedurii de atribuire și se dispune reevaluarea ofertelor, Consiliul va indica în mod clar și precis limitele reevaluării, respectiv identitatea ofertelor care fac obiectul reevaluării, etapa/etapele procedurii de atribuire vizată/vizate de reevaluare și măsurile concrete pe care le va adopta autoritatea contractantă în cadrul reevaluării.
04.06.2018 · Articolul 26 a fost completat de Punctul 18, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
(11) Consiliul are obligația de a motiva în mod clar, fără echivoc, deciziile/încheierile adoptate.
Articolul 27
(1) Hotărârea prin care contestația este soluționată de către Consiliu sau prin care acesta se dezinvestește fără a soluționa contestația pe fond se numește decizie.
(2) Toate celelalte hotărâri pronunțate de Consiliu se numesc încheieri, cu excepția celor de unificare a practicii administrativ-jurisdicționale.
(3) Hotărârile Consiliului privind modul de soluționare a contestației se adoptă cu votul majorității membrilor completului. În acest sens, se întocmește o minută semnată de membrii completului. Opinia separată sau concurentă a unui membru al completului se consemnează în cadrul deciziei emise, precum și în minută. Membrii completului nu au dreptul de a se abține de la vot.
(4) Soluția se consemnează într-un registru special ținut de Consiliu.
(5) Hotărârea Consiliului cuprinde:
a) partea introductivă, în care se vor arăta numărul dosarului, data, numele și prenumele, domiciliul sau reședința, codul de identificare fiscală al contestatorului persoană fizică, ori, după caz, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor, codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerțului, persoanele care le reprezintă cu menționarea calității lor, procedura de atribuire în cadrul căreia s-a emis actul atacat;
b) considerentele, în care se arată obiectul contestației și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de Consiliu pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;
c) dispozitivul, în care se arată numele, prenumele ori, după caz, denumirea părților, soluția dată tuturor cererilor deduse soluționării și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
(6) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor contestatori, se va arăta ceea ce se cuvine fiecăruia și la ce este obligată autoritatea contractantă.
(7) În partea finală a dispozitivului se arată dacă hotărârea este supusă unei căi de atac.
(8) Decizia motivată se comunică în scris părților, în termen de 3 zile de la pronunțare.
(9) Decizia se publică în termen de 5 zile de la pronunțare pe pagina de internet a Consiliului, în cadrul buletinului oficial, fără referire la datele de identificare ale părților, la datele cu caracter personal, precum și la informațiile pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.
13.07.2020 · Alineatul (9) a fost modificat de Punctul 11, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(10) Deciziile prin care Consiliul dispune luarea de măsuri de remediere sunt înaintate, prin mijloace electronice, săptămânal, către ANAP.
(11) Decizia se publică de către autoritatea contractantă în SEAP, în termen de 5 zile de la data primirii, fără referire la informațiile pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. Prevederile art. 76 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
13.07.2020 · Alineatul (11) a fost modificat de Punctul 11, Articolul IV din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Articolul 28
(1) Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei.
(2) Părțile pot solicita Consiliului îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
(3) Consiliul rezolvă cererea de îndată prin pronunțarea unei încheieri, care se atașează la decizie.
(4) Contractul încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului este lovit de nulitate absolută.
(5) În situația în care se formulează plângere împotriva deciziei Consiliului, autoritatea contractantă are dreptul de a suspenda ducerea ei la îndeplinire și/sau procedura de atribuire până la comunicarea de către instanță a hotărârii de soluționare a plângerii.