Capitolul II – Exceptări
Secțiunea 1
Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii atribuite de autoritățile/entitățile contractante
13.07.2020 · Denumirea Secțiunii 1 a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Articolul 27
(1) Prezenta lege nu se aplică:
a) concesiunilor de servicii atribuite unei autorități contractante în sensul art. 9 sau entități contractante, în sensul art. 10 alin. (1) lit. a), sau unei asocieri a acestora, în baza unui drept exclusiv acordat în baza unor acte legislative sau administrative, în conformitate cu principiile TFUE;
13.07.2020 · Litera a) a fost modificată de Punctul 11, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
b) concesiunilor de servicii atribuite unui operator economic, în baza unui drept exclusiv acordat în conformitate cu principiile TFUE și cu actele juridice ale Uniunii Europene care stabilesc norme comune privind accesul pe piață, aplicabile activităților prevăzute în anexa nr. 2;
c) concesiunilor de servicii de transport aerian acordate în baza unei licențe de operare în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate;
d) concesiunilor de servicii publice de transport de călători, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), dacă actele juridice ale Uniunii Europene care stabilesc norme comune privind accesul pe piață aplicabile activităților prevăzute în anexa nr. 2 nu prevăd obligații de transparență specifice activităților respective, se aplică prevederile art. 66.
(3) ANAP are obligația de a informa Comisia Europeană cu privire la drepturile exclusive acordate pentru exercitarea uneia dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2, în termen de o lună de la acordarea dreptului respectiv.
Articolul 27^1
Prezenta lege nu se aplică pentru atribuirea contractelor care nu presupun plăți către contractant și în cadrul cărora contractantul este remunerat pe baza tarifelor reglementate, calculate astfel încât să acopere toate costurile și investițiile suportate de contractant pentru furnizarea serviciilor publice corespunzătoare activităților menționate în anexa nr. 2.
04.06.2018 · Sectiunea 1 a fost completata de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 45 din 24 mai 2018
Secțiunea a 2-a – Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii organizate conform unor norme internaționale
Articolul 28
(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune pe care autoritatea/entitatea contractantă este obligată să le atribuie conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite printr-un instrument juridic care creează obligații de drept internațional public, încheiat, în conformitate cu tratatele, între România și una sau mai multe țări terțe sau subdiviziuni ale acestora, organizații internaționale, care vizează lucrări, produse sau servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari.
13.07.2020 · Alineatul (1) a fost modificat de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) Autoritățile/entitățile contractante au obligația de a informa ANAP cu privire la acordurile prevăzute la alin. (1) existente în domeniul lor de activitate, încheiate în conformitate cu tratatele.
13.07.2020 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(3) ANAP are obligația de a comunica Comisiei Europene informațiile primite potrivit alin. (2).
(4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune care sunt atribuite de autoritatea/entitatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziții stabilite de o organizație internațională sau de o instituție financiară internațională, în cazul în care contractele de concesiune în cauză sunt finanțate integral de organizația sau instituția respectivă.
13.07.2020 · Alineatul (4) a fost modificat de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(5) În cazul contractelor de concesiune cofinanțate în cea mai mare parte de o organizație internațională sau de o instituție financiară internațională, părțile convin asupra procedurilor de atribuire aplicabile.
(6) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune care implică aspecte de apărare și de securitate națională și pe care autoritatea/entitatea contractantă le atribuie unei organizații internaționale.
13.07.2020 · Alineatul (6) a fost modificat de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Secțiunea a 3-a – Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii care includ aspecte de apărare și de securitate
Articolul 29
(1) Prezenta lege se aplică atribuirii concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii în domeniul apărării și securității, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 21 și art. 22 lit. a), c), d) și f) din Ordonanța de urgență nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012.
(2) Prezenta lege nu se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii în domeniul apărării și securității naționale, care nu sunt exceptate potrivit prevederilor alin. (1), în măsura în care protecția intereselor esențiale de securitate ale statului nu poate fi garantată doar prin măsuri mai puțin invazive, cum ar fi impunerea unor cerințe în vederea protejării caracterului confidențial al informațiilor pe care autoritatea/entitatea contractantă le pune la dispoziție în cadrul unei proceduri de atribuire potrivit dispozițiilor prezentei legi.
13.07.2020 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(3) Prezenta lege nu se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii în domeniul apărării și securității în legătură cu care este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
a) atribuirea și executarea contractului de concesiune reprezintă secrete de stat, în conformitate cu dispozițiile legale privind protecția informațiilor clasificate;
b) atribuirea și executarea contractului de concesiune necesită impunerea, potrivit dispozițiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului, cu condiția ca acestea să nu poată fi garantate prin măsuri mai puțin invazive, cum ar fi cerințele prevăzute la alin. (2).
Secțiunea a 4-a – Exceptări aplicabile contractelor de concesiune de servicii
Articolul 30
(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune de servicii care au ca obiect:
a) cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora;
b) cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale, atribuite de furnizori de servicii media, sau contractelor pentru spațiu de emisie ori furnizarea de programe care sunt atribuite furnizorilor de servicii media;
c) servicii de arbitraj, mediere și alte forme de soluționare alternativă a disputelor;
d) oricare dintre serviciile juridice prevăzute la alin. (3);
e) servicii financiare în legătură cu emisiunea, vânzarea, cumpărarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 50 din Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, servicii ale băncilor centrale și operațiuni efectuate cu Fondul European de Stabilitate Financiară și cu Mecanismul European de Stabilitate;
f) împrumuturi, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu emisiunea, vânzarea, cumpărarea sau transferul valorilor mobiliare sau al altor instrumente financiare;
g) servicii de apărare civilă, protecție civilă și prevenirea pericolelor, prestate de persoane fără scop patrimonial și care fac obiectul codurilor CPV 75250000-3, 75251000-0, 75251100-1, 75251110-4, 75251120-7, 75252000-7, 75222000-8, 98113100-9 și 85143000-3, cu excepția serviciilor de ambulanță pentru transportul pacienților;
h) serviciile de loterie în sensul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În sensul alin. (1) lit. b):
a) noțiunile serviciu media audiovizual și furnizor de servicii media au înțelesurile prevăzute la art. 1 pct. 1 și 12 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare;
b) noțiunea program cuprinde atât programele având înțelesul prevăzut la art. 1 pct. 4 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, incluse într-un serviciu de programe de televiziune, cât și programele incluse într-un serviciu de programe de radiodifuziune și materialele pentru programe, iar noțiunea de "material pentru programe" are același înțeles cu noțiunea program.
(3) Serviciile juridice care fac obiectul alin. (1) lit. d) sunt următoarele:
a) reprezentarea unui client de către un avocat în sensul Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, în cadrul unei proceduri de arbitraj sau de mediere desfășurate în fața unei instanțe naționale de arbitraj sau de mediere din România ori din alt stat sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de mediere ori în cadrul unor proceduri judiciare în fața instanțelor de judecată sau a autorităților publice naționale din România ori din alt stat sau în fața instanțelor de judecată ori a instituțiilor internaționale;
b) asistență și consultanță juridică acordate de un avocat, anticipat sau în vederea pregătirii oricăreia dintre procedurile prevăzute la lit. a) sau în cazul în care există indicii concrete și o probabilitate ridicată ca speța în legătură cu care sunt acordate asistența și consultanța juridică să facă obiectul unor astfel de proceduri;
c) servicii de certificare și autentificare a documentelor care sunt prestate de notari publici potrivit dispozițiilor legale;
d) servicii juridice furnizate de fiduciari sau de administratori-sechestru ori alte servicii juridice furnizate de entități desemnate de o instanță judecătorească națională sau care sunt desemnați potrivit dispozițiilor legale să îndeplinească sarcini specifice sub supravegherea și controlul instanțelor judecătorești;
e) servicii prestate de executorii judecătorești.
Secțiunea a 5-a – Exceptări specifice în domeniul comunicațiilor electronice
Articolul 31
(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune care au ca scop principal să permită autorităților contractante să furnizeze sau să exploateze rețele publice de comunicații electronice sau să furnizeze către public unul sau mai multe servicii de comunicații electronice.
(2) În sensul dispozițiilor alin. (1), noțiunile rețea publică de comunicații electronice și serviciu de comunicații electronice au înțelesurile prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 9 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare.
Secțiunea a 6-a – Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii atribuite pentru desfășurarea unei activități relevante într-o țară terță
Articolul 32
Prezenta lege nu se aplică în cazul concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii atribuite de autorități/entități contractante pentru desfășurarea activităților relevante prevăzute în anexa nr. 2 într-o țară terță, în condițiile în care în efectuarea respectivelor activități nu intervine utilizarea fizică a unei rețele sau a unui areal geografic din Uniunea Europeană.
13.07.2020 · Articolul 32 a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Secțiunea a 7-a – Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii atribuite unei întreprinderi afiliate
Articolul 33
(1) Prezenta lege nu se aplică atribuirii contractelor de concesiune:
a) de către o entitate contractantă unei întreprinderi afiliate;
b) de către o asociere de mai multe autorități/entități contractante, formată exclusiv cu scopul de a derula o activitate prevăzută în anexa nr. 2, unei întreprinderi afiliate la una dintre autoritățile/entitățile contractante respective.
13.07.2020 · Lit. b) a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile:
a) în cazul unei concesiuni de servicii, numai dacă cel puțin 80% din cifra medie de afaceri totală în domeniul serviciilor prestate de întreprinderea afiliată, din ultimii 3 ani, provine din prestarea de astfel de servicii pentru entitatea contractantă sau pentru alte întreprinderi cu care este afiliată;
b) în cazul unei concesiuni de lucrări, numai dacă cel puțin 80% din cifra medie de afaceri totală în domeniul lucrărilor executate de întreprinderea afiliată, din ultimii 3 ani, provine din execuția de astfel de lucrări pentru entitatea contractantă sau pentru alte întreprinderi cu care este afiliată.
(3) În sensul prevederilor alin. (1) și (2), întreprindere afiliată reprezintă orice persoană juridică ce desfășoară activități economice și care intră, în conformitate cu prevederile legale referitoare la consolidarea conturilor, în perimetrul de consolidare al autorității/entității contractante sau orice persoană juridică ce desfășoară activități economice și care se află în oricare dintre următoarele situații:
a) entitatea contractantă exercită, direct sau indirect, o influență dominantă asupra sa;
b) exercită, direct sau indirect, o influență dominantă asupra unei autorități/entități contractante;
c) împreună cu entitatea contractantă se află, direct sau indirect, sub influența dominantă a unei alte persoane care desfășoară activități economice, în virtutea dreptului de proprietate, a unei participări financiare sau a regulilor care îi reglementează activitatea. Pentru noțiunea de "influență dominantă", prevederile art. 5 alin. (1) lit. s) se aplică în mod corespunzător.
13.07.2020 · Alineatul (3) a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(4) În cazul în care, în funcție de data la care o întreprindere afiliată a fost înființată sau și-a început activitatea, cifra de afaceri nu este disponibilă pentru ultimii 3 ani, este suficient ca întreprinderea să demonstreze că cifra de afaceri prevăzută la alin. (2) lit. a) sau b) este credibilă, în special prin utilizarea previziunilor de afaceri.
(5) În cazul în care mai mult de o întreprindere afiliată la entitatea contractantă cu care formează un grup economic furnizează servicii sau lucrări identice sau similare, procentajele prevăzute la alin. (2) se calculează luând în considerare cifra totală de afaceri care rezultă din prestarea de servicii sau execuția de lucrări de către respectivele întreprinderi afiliate.
(6) Autoritățile/Entitățile contractante au obligația de a transmite ANAP sau Comisiei Europene, dacă li se solicită acest lucru, orice informații cu privire la întreprinderile și contractele de concesiune pentru care s-au considerat aplicabile prevederile alin. (1) și (3).
13.07.2020 · Alineatul (6) a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Secțiunea a 8-a
Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii atribuite unei asocieri de mai multe autorități/entități contractante sau unei autorități/entități contractante care face parte dintr-o astfel de asociere
13.07.2020 · Titlul Secțiunii a-8-a a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Articolul 34
(1) Prezenta lege nu se aplică pentru atribuirea contractelor de concesiune:
a) de către o asociere de mai multe autorități/entități contractante, înființată exclusiv cu scopul de a derula o activitate prevăzută în anexa nr. 2, uneia dintre autoritățile/entitățile contractante respective;
13.07.2020 · Litera a) a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
b) de către o autoritate/entitate contractantă unei asocieri de autorități/entități contractante din care ea însăși face parte, înființată exclusiv cu scopul de a derula o activitate prevăzută în anexa nr. 2.
13.07.2020 · Litera b) a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai dacă asocierea a fost înființată pentru efectuarea activității în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani, iar instrumentul juridic prin care s-a înființat asocierea prevede că autoritățile/entitățile contractante în cauză vor face parte din asocierea respectivă pentru o perioadă de cel puțin 3 ani.
13.07.2020 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(3) Autoritățile/Entitățile contractante au obligația de a transmite ANAP sau Comisiei Europene, dacă li se solicită acest lucru, orice informații cu privire la contractele de concesiune pentru care sau considerat aplicabile prevederile alin. (1).
13.07.2020 · Alineatul (3) a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Secțiunea a 9-a – Exceptări privind activitățile care sunt expuse direct concurenței
Articolul 35
Prezenta lege nu se aplică în cazul concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii atribuite de autoritățile/entitățile contractante dacă s-a stabilit că activitatea respectivă este expusă direct concurenței, în conformitate cu prevederile legii privind achizițiile sectoriale.
13.07.2020 · Articolul 35 a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
Secțiunea a 10-a – Exceptări aplicabile concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii încheiate între entități din sectorul public
Articolul 36
(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune atribuite de o autoritate contractantă în sensul art. 9 sau entitate contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) unei persoane juridice de drept privat sau de drept public, în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
13.07.2020 · Partea introductivă a alineatului (1) al articolului 36 a fost modificată de Punctul 7, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
a) autoritatea/entitatea contractantă respectivă exercită asupra persoanei juridice în cauză un control similar celui pe care îl exercită asupra propriilor departamente sau servicii;
13.07.2020 · Litera a) a fost modificată de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
b) mai mult de 80% din activitățile persoanei juridice controlate sunt efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredințate de către autoritatea/entitatea contractantă respectivă care o controlează sau de către alte persoane juridice controlate de respectiva autoritate contractantă în sensul art. 9 sau entitate contractantă;
13.07.2020 · Litera b) a fost modificată de Punctul 3, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
c) nu există participare privată directă la capitalul persoanei juridice controlate, cu excepția participațiilor care nu oferă controlul sau dreptul de veto, dar a căror existență este necesară potrivit dispozițiilor legale, în conformitate cu tratatele, și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlate.
(2) În sensul alin. (1) lit. a), se consideră că autoritatea contractantă în sensul art. 9 sau entitatea contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) exercită asupra unei persoane juridice un control similar celui pe care îl exercită asupra propriilor departamente sau servicii, atunci când exercită o influență determinantă atât asupra obiectivelor strategice, cât și asupra deciziilor importante ale persoanei juridice controlate; un astfel de control poate fi exercitat și de o altă persoană juridică, ea însăși controlată în același mod de către autoritatea contractantă în sensul art. 9 sau entitatea contractantă respectivă.
13.07.2020 · Alineatul (2) a fost modificat de Punctul 8, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(3) Prevederile alin. (1) se aplică și atunci când o persoană juridică controlată, care are calitatea de autoritate contractantă în sensul art. 9 sau entitate contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a), atribuie o concesiune de lucrări sau o concesiune de servicii autorității/entității contractante care o controlează sau unei alte persoane juridice controlate de aceeași autoritate/entitate contractantă, cu condiția să nu existe participare privată directă la capitalul persoanei juridice căreia i se atribuie concesiunea de lucrări sau concesiunea de servicii, cu excepția participațiilor care nu oferă controlul sau dreptul de veto, dar a căror existență este necesară potrivit dispozițiilor legale, în conformitate cu tratatele, și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlate.
13.07.2020 · Alineatul (3) a fost modificat de Punctul 9, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(4) Prezenta lege nu se aplică nici contractelor de concesiune atribuite unei persoane juridice de drept privat sau de drept public de către o autoritate contractantă în sensul art. 9 sau entitate contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) care nu exercită asupra acelei persoane juridice un control în sensul alin. (1), în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
13.07.2020 · Partea introductivă a alineatului (4) al articolului 36 a fost modificată de Punctul 7, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
a) autoritatea contractantă în sensul art. 9 sau entitatea contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) exercită în comun cu alte autorități/entități contractante asupra persoanei juridice în cauză un control similar celui pe care îl exercită asupra propriilor departamente sau servicii;
13.07.2020 · Lit. a) a alin. (4) al art. 36 a fost modificată de Punctele 2 și 8, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
b) mai mult de 80% din activitățile respectivei persoane juridice sunt efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredințate de către autoritățile/entitățile contractante care o controlează sau de către alte persoane juridice controlate de aceleași autorități/entități contractante;
13.07.2020 · Lit. b) a alin. (4) al art. 36 a fost modificată de Punctul 1 și 2, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
c) nu există participare privată directă la capitalul persoanei juridice controlate, cu excepția participațiilor care nu oferă controlul sau dreptul de veto, dar a căror existență este necesară potrivit dispozițiilor legale, în conformitate cu tratatele, și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlate.
(5) În sensul alin. (4) lit. a), autoritățile contractante în sensul art. 9 sau entitățile contractante în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) exercită în comun controlul asupra unei persoane juridice dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
13.07.2020 · Partea introductivă a alineatului (5) al articolului 36 a fost modificată de Punctul 10, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
a) organele de decizie ale persoanei juridice controlate sunt compuse din reprezentanți ai tuturor autorităților/entităților contractante participante, aceeași persoană având dreptul de a reprezenta mai multe sau toate autoritățile/entitățile contractante participante;
13.07.2020 · Lit. a) a alin. (5) al art. 36 a fost modificată de Punctele 1 și 6, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
b) autoritățile/entitățile contractante sunt în măsură să exercite în comun o influență determinantă asupra obiectivelor strategice și a deciziilor importante ale persoanei juridice controlate;
13.07.2020 · Lit. b) a alin. (5) al art. 36 a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
c) persoana juridică controlată nu urmărește interese contrare celor ale autorităților/entităților contractante care o controlează.
13.07.2020 · Litera c) a fost modificată de Punctul 6, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(6) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune încheiate exclusiv între două sau mai multe autorități contractante în sensul art. 9 sau entități contractante în sensul art. 10 alin. (1) lit. a), în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
13.07.2020 · Alineatul (6) a fost modificat de Punctul 11, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
a) contractul instituie sau pune în aplicare o cooperare între autoritățile/entitățile contractante participante, cu scopul de a asigura faptul că serviciile publice a căror realizare trebuie să o asigure sunt prestate în vederea îndeplinirii unor obiective comune;
13.07.2020 · Lit. a) a alin. (6) al art. 36 a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
b) punerea în aplicare a cooperării are la bază exclusiv considerații de interes public;
c) autoritățile/entitățile contractante participante desfășoară pe piața liberă mai puțin de 20% din activitățile vizate de cooperare.
13.07.2020 · Lit. c) a alin. (6) al art. 36 a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(7) Procentele prevăzute la alin. (1) lit. b), alin. (4) lit. b) și alin. (6) lit. c) se stabilesc pe baza cifrei medii de afaceri totale sau a unui indicator alternativ corespunzător bazat pe activitatea desfășurată, cum ar fi costurile suportate de persoana juridică sau de autoritatea contractantă în sensul art. 9 sau entitatea contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a), după caz, în legătură cu servicii, produse și lucrări din ultimii 3 ani anteriori atribuirii contractului de concesiune.
13.07.2020 · Alineatul (7) a fost modificat de Punctul 8, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020
(8) În cazul în care, în situația prevăzută la alin. (7), din cauza datei la care persoana juridică sau autoritatea contractantă în sensul art. 9 sau entitatea contractantă în sensul art. 10 alin. (1) lit. a), după caz, a fost înființată sau și-a început activitatea ori ca urmare a reorganizării activităților sale, cifra de afaceri sau un alt indicator alternativ corespunzător bazat pe activitatea desfășurată, cum ar fi costurile, nu este disponibil pentru ultimii 3 ani sau nu mai este relevant, procentele prevăzute la alin. (1) lit. b), alin. (4) lit. b) și alin. (6) lit. c) pot fi stabilite prin utilizarea unor metode estimative, în special prin utilizarea previziunilor de afaceri.
13.07.2020 · alineatul (8) a fost modificat de Punctul 8, Articolul III din Ordonanța de urgență nr. 114 din 9 iulie 2020