Titlul IV – Guvernanță
Articolul 99
Asigurarea punerii în aplicare
(1) În vederea asigurării punerii în aplicare corecte și eficiente, statele membre se asigură că cel puțin sarcinile stabilite în prezentul articol sunt îndeplinite de una sau mai multe autorități, organisme sau structuri. Acestea informează Comisia cu privire la toate autoritățile sau structurile competente pentru îndeplinirea sarcinilor respective.
(2) Statele membre se asigură că aplicarea normelor în materie de achiziții publice este monitorizată.
În cazul în care autoritățile sau structurile de monitorizare identifică, din proprie inițiativă sau după primirea unor informații, încălcări specifice sau probleme sistemice, acestea sunt împuternicite să indice aceste probleme autorităților naționale de audit, instanțelor sau altor autorități sau structuri competente, cum sunt Ombudsmanul, parlamentele naționale sau comitetele acestora.
(3) Rezultatele activităților de monitorizare în conformitate cu alineatul (2) se pun la dispoziția publicului prin intermediul unor mijloace de informare adecvate. Aceste rezultate se pun, de asemenea, la dispoziția Comisiei. De exemplu, acestea pot fi integrate în rapoartele de monitorizare menționate la al doilea paragraf de la prezentul alineat.
Până la 18 aprilie 2017 și, ulterior, la fiecare trei ani, statele membre transmit Comisiei un raport de monitorizare care include, după caz, informații privind cele mai frecvente surse de aplicare greșită sau de incertitudine juridică, inclusiv posibile probleme structurale sau recurente în aplicarea normelor, privind nivelul participării IMM-urilor la achizițiile publice și privind prevenirea, detectarea și raportarea adecvată a cazurilor de fraudă, corupție, conflict de interese și alte nereguli grave în achizițiile publice.
Comisia poate solicita statelor membre, cel mult o dată la trei ani, să furnizeze informații privind punerea în practică a politicilor naționale strategice de achiziții publice.
În sensul prezentului alineat, „IMM-urile” sunt definite conform Recomandării 2003/361/CE a Comisiei (15).
Pe baza datelor primite în temeiul prezentului alineat, Comisia publică periodic un raport privind punerea în aplicare și cele mai bune practici privind politicile naționale de achiziții publice în cadrul pieței interne.
(4)
Statele membre se asigură că:
(a)
sunt disponibile gratuit informații și orientări privind interpretarea și aplicarea legislației Uniunii privind achizițiile publice pentru a ajuta autoritățile contractante și operatorii economici, în special IMM-urile, să aplice în mod corect normele Uniunii privind achizițiile publice; și
(b)
sprijinul este disponibil autorităților contractante în vederea planificării și desfășurării procedurilor de achiziții publice.
(5) Statele membre, fără a aduce atingere procedurilor generale și metodelor de lucru stabilite de Comisie în ceea ce privește comunicarea și contactele sale cu statele membre, desemnează un punct de referință pentru cooperarea cu Comisia în ceea ce privește aplicarea legislației în materie de achiziții publice.
(6)
Autoritățile contractante, cel puțin pe durata contractului, păstrează copii ale tuturor contractelor încheiate care au o valoare egală sau mai mare decât:
(a)
1 000 000 EUR în cazul contractelor de produse sau de servicii;
(b)
10 000 000 EUR în cazul contractelor de lucrări.
Autoritățile contractante acordă acces la contractele menționate; cu toate acestea, accesul la anumite documente sau informații poate fi refuzat, în măsura și în condițiile prevăzute de reglementările Uniunii sau de cele naționale aplicabile în materie de acces la documente și protecția datelor.
Articolul 100
Rapoarte individuale privind procedurile de atribuire a contractelor
(1)
Entitățile contractante păstrează informații corespunzătoare referitoare la fiecare contract sau la fiecare acord-cadru reglementat de prezenta directivă și la fiecare situație în care s-a instituit un sistem dinamic de achiziții. Aceste informații sunt suficiente pentru a le permite, la o dată ulterioară, să justifice deciziile luate în legătură cu:
(a)
calificarea și selectarea operatorilor economici și atribuirea contractelor;
(b)
utilizarea de proceduri de negociere fără o invitație de participare la o procedură concurențială de ofertare în temeiul articolului 50;
(c)
neaplicarea dispozițiilor de la titlul II capitolele II-IV în temeiul derogărilor prevăzute la titlul I capitolele II și III;
(d)
după caz, motivele pentru care au fost folosite alte mijloace de comunicare decât cele electronice pentru depunerea electronică.
În măsura în care anunțul de atribuire a contractului întocmit în temeiul articolului 70 sau al articolului 92 alineatul (2) conține informațiile solicitate în prezentul alineat, entitățile contractante pot utiliza respectivul anunț.
(2) Entitățile contractante documentează evoluția tuturor procedurilor de achiziție, indiferent dacă procedurile sunt efectuate prin mijloace electronice sau nu. În acest scop, acestea se asigură că păstrează suficientă documentație pentru a justifica deciziile luate în toate etapele procedurii de achiziție, cum ar fi documentația privind comunicările cu operatorii economici și deliberările interne, pregătirea documentelor achiziției, de dialog sau de negociere, după caz, precum și etapele de selecție și de atribuire a contractului. Documentația se păstrează timp de minim trei ani de la data atribuirii contractului.
(3) Informațiile sau documentația, sau elementele principale ale acestora, sunt comunicate Comisiei sau autorităților, organismelor sau structurilor naționale menționate la articolul 99, la solicitarea acestora.
Articolul 101
Raportări naționale și informații statistice
(1) Comisia revizuiește calitatea și exhaustivitatea datelor care pot fi extrase din anunțurile menționate la articolele 67-71, 92 și 96, care sunt publicate în conformitate cu anexa IX.
În cazul în care calitatea și exhaustivitatea datelor menționate în prezentul articol la primul paragraf nu se conformează obligațiilor specificate la articolul 67 alineatul (1), articolul 68 alineatul (1), articolul 69, articolul 70 alineatul (1), articolul 92 alineatul (3) și la articolul 96 alineatul (2), Comisia solicită informații complementare din partea statului membru vizat. Într-un termen rezonabil, statul membru vizat furnizează informațiile statistice lipsă solicitate de Comisie.
(2) Până la 18 aprilie 2017 și, ulterior, la a fiecare trei ani, statele membre înaintează Comisiei un raport statistic privind achizițiile publice care ar fi fost reglementate de prezenta directivă în cazul în care valoarea acestora ar fi depășit pragul relevant prevăzut la articolul 15, indicând o estimare a valorii totale agregate a acestor achiziții pe parcursul perioadei în cauză. Estimarea respectivă poate, în special, să se bazeze pe datele disponibile în cadrul cerințelor de publicare la nivel național sau pe estimări bazate pe eșantioane.
Raportul respectiv poate fi inclus în raportul menționat la articolul 99 alineatul (3).
Articolul 102
Cooperare administrativă
(1) Statele membre își furnizează reciproc asistență și adoptă măsuri de cooperare eficace între ele pentru a asigura schimbul de informații cu privire la aspectele menționate la articolele 62, 81 și 84. Ele asigură confidențialitatea informațiilor care fac obiectul acestui schimb.
(2) Autoritățile competente din toate statele membre în cauză fac schimb de informații respectând normele privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16) și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (17).
(3) Pentru a testa oportunitatea utilizării Sistemului de informare al pieței interne (IMI), instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 în scopul desfășurării schimbului de informații prevăzut în prezenta directivă, se lansează un proiect-pilot cel târziu la 18 aprilie 2015.