Titlul III – Regimuri speciale de achiziții
Capitolul I – Servicii sociale și alte servicii specifice
Articolul 91
Atribuirea contractelor care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice
Contractele care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice enumerate în anexa XVII se atribuie conform dispozițiilor prezentului capitol dacă valoarea contractelor respective este egală cu sau mai mare decât pragul precizat la articolul 15 litera (c).
Articolul 92
Publicarea anunțurilor
(1)
Entitățile contractante care intenționează să atribuie un contract pentru serviciile menționate la articolul 91 își fac cunoscută intenția prin oricare dintre următoarele mijloace:
(a)
prin intermediul unui anunț de participare; sau
(b)
prin intermediul unui anunț orientativ periodic, care se publică în mod continuu. Anunțul orientativ periodic se referă în mod specific la tipurile de servicii care vor face obiectul contractelor care urmează să fie atribuite. Acesta indică faptul că contractele vor fi acordate fără publicare ulterioară și invită operatorii economici interesați să își exprime interesul în scris; sau
(c)
prin intermediul unui anunț privind existența unui sistem de calificare, care se publică în mod continuu.
Cu toate acestea, primul paragraf nu se aplică în cazul în care ar fi putut fi folosită o procedură de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, în conformitate cu articolul 50 privind atribuirea unui contract de servicii.
(2) Entitățile contractante care au atribuit un contract pentru serviciile menționate la articolul 91 fac cunoscute rezultatele prin intermediul unui anunț de atribuire a contractului. Ele pot grupa însă respectivele anunțuri trimestrial. În acest caz, acestea trimit anunțurile grupate în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.
(3) Anunțurile menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol conțin informațiile prevăzute în anexa XVIII, respectiv în partea A, B, C sau D, conform formularelor standard de anunț. Comisia stabilește formularele standard prin intermediul actelor de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 105.
(4) Anunțurile prevăzute la prezentul articol se publică în conformitate cu articolul 71.
Articolul 93
Principii de atribuire a contractelor
(1) Statele membre instituie norme naționale pentru atribuirea contractelor care fac obiectul prezentului capitol, în scopul garantării faptului că entitățile contractante respectă principiul transparenței și al egalității de tratament pentru operatorii economici. Statele membre au libertatea de a stabili normele procedurale aplicabile, atât timp cât aceste norme permit entităților contractante să țină seama de specificul serviciilor în cauză.
(2) Statele membre se asigură că entitățile contractante pot să țină seama de nevoia de a asigura calitatea, continuitatea, accesibilitatea, prețurile convenabile, disponibilitatea și caracterul cuprinzător al serviciilor, de nevoile specifice ale diferitelor categorii de utilizatori, inclusiv ale grupurilor dezavantajate și vulnerabile, de implicarea și responsabilizarea utilizatorilor, precum și de inovare. De asemenea, statele membre pot prevedea ca alegerea furnizorului de servicii să se facă pe baza ofertei care prezintă cel mai bun raport preț-calitate, ținându-se seama de criteriile de calitate și de durabilitate ale serviciilor sociale.
Articolul 94
Contracte rezervate pentru anumite servicii
(1) Statele membre pot prevedea faptul că entitățile contractante care sunt autorități contractante pot rezerva dreptul organizațiilor de a participa la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice destinate exclusiv serviciilor de sănătate, sociale și culturale menționate la articolul 91, care sunt cuprinse în codurile CPV 75121000-0, 75122000-7, 75123000-4, 79622000-0, 79624000-4, 79625000-1, 80110000-8, 80300000-7, 80420000-4, 80430000-7, 80511000-9, 80520000-5, 80590000-6, de la 85000000-9 la 85323000-9, 92500000-6, 92600000-7, 98133000-4, 98133110-8.
(2)
O organizație menționată la alineatul (1) îndeplinește toate condițiile următoare:
(a)
obiectivul său este urmărirea unei misiuni în domeniul serviciilor publice, legată de prestarea serviciilor menționate la alineatul (1);
(b)
profiturile sunt reinvestite în vederea realizării obiectivului organizației. În cazul în care profiturile sunt distribuite sau redistribuite, acest lucru ar trebui să se bazeze pe considerente legate de participare;
(c)
structurile de conducere sau de capital ale organizației care execută contractul se bazează pe principiul participării angajaților la capital sau necesită participarea activă a angajaților, a utilizatorilor sau a părților interesate; și
(d)
organizației nu i-a fost atribuit un contract pentru serviciile în cauză de către autoritatea contractantă respectivă, în temeiul prezentului articol, în ultimii trei ani.
(3) Durata maximă a contractului este de trei ani.
(4) În invitația la procedura concurențială de ofertare se face trimitere la prezentul articol.
(5) În pofida dispozițiilor articolului 108, Comisia evaluează efectele prezentului articol și prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului la 18 aprilie 2019.
Capitolul II – Norme aplicabile concursurilor de proiecte
Articolul 95
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică în cazul concursurilor de proiecte organizate în cadrul unei proceduri de achiziții pentru un contract de servicii, cu condiția ca valoarea estimată a contractului, fără TVA, inclusiv eventualele premii sau plăți acordate participanților, să fie egală cu sau mai mare decât suma menționată la articolul 15 litera (a).
(2) Prezentul capitol se aplică tuturor concursurilor de proiecte în cadrul cărora valoarea totală a premiilor și plăților acordate participanților, inclusiv valoarea estimată, fără TVA, a contractului de servicii care ar putea fi încheiat ulterior în temeiul articolului 50 litera (j) dacă entitatea contractantă nu exclude o astfel de atribuire în anunțul de concurs, este egală cu sau mai mare decât suma menționată la articolul 15 litera (a).
Articolul 96
Anunțuri
(1) Entitățile contractante care intenționează să organizeze un concurs de proiecte lansează invitația la procedura concurențială de ofertare prin intermediul unui anunț de concurs.
Atunci când acestea intenționează să atribuie un contract de servicii în urma concursului în conformitate cu articolul 50 litera (j), acest fapt este indicat în anunțul de concurs de proiecte.
Entitățile contractante care au organizat un concurs de proiecte fac cunoscute rezultatele prin intermediul unui anunț.
(2) Invitația la procedura concurențială de ofertare conține informațiile prevăzute în anexa XIX, iar anunțul privind rezultatele unui concurs de proiecte conține informațiile prevăzute în anexa XX, conform formularelor standard. Comisia stabilește formularele standard respective prin intermediul actelor de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 105.
Anunțul privind rezultatele unui concurs de proiecte este transmis Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene în termen de 30 de zile de la data încheierii concursului de proiecte.
În cazul în care comunicarea informațiilor referitoare la rezultatele concursului ar împiedica aplicarea legii, ar fi contrară în alt mod interesului public sau ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale unui anumit operator economic public sau privat, sau ar putea aduce atingere concurenței loiale între operatorii economici, astfel de informații pot să nu fie publicate.
(3) Articolul 71 alineatele (2)-(6) se aplică și anunțurilor privind concursurile de proiecte.
Articolul 97
Norme privind organizarea concursurilor de proiecte, selectarea participanților și a juriului
(1) Atunci când organizează concursuri de proiecte, entitățile contractante aplică proceduri adaptate la titlul I și la prezentul capitol.
(2)
Accesul participanților la concursurile de proiecte nu poate fi limitat:
(a)
la teritoriul sau la o parte din teritoriul unui stat membru;
(b)
de faptul că, în temeiul legislației statului membru în care se organizează concursul, ar trebui să se prezinte fie persoane fizice, fie persoane juridice.
(3) În cazul în care concursurile de proiecte prevăd un număr limitat de participanți, entitățile contractante stabilesc criterii de selecție clare și nediscriminatorii. În toate cazurile, numărul de candidați invitați să participe este suficient pentru a asigura o concurență reală.
(4) Juriul este alcătuit exclusiv din persoane fizice independente față de participanții la concurs. În cazul în care, pentru a participa la un concurs, participanții au nevoie de o anumită calificare profesională, cel puțin o treime din membrii juriului trebuie să dețină calificarea respectivă sau o calificare echivalentă.
Articolul 98
Deciziile juriului
(1) Juriul dispune de autonomie în deciziile sau avizele sale.
(2) Juriul analizează planurile și proiectele depuse de candidați asigurând anonimatul acestora și bazându-se exclusiv pe criteriile prevăzute de anunțul de concurs.
(3) Juriul consemnează, într-un raport semnat de membrii săi, clasamentul proiectelor pe care îl stabilește în funcție de meritele fiecărui proiect, precum și observațiile și orice alte puncte care trebuie clarificate.
(4) Anonimatul este respectat până la momentul deciziei sau avizului juriului.
(5) Candidații pot fi invitați, dacă este necesar, să răspundă întrebărilor pe care juriul le-a consemnat în procesul-verbal, în vederea clarificării oricărui aspect privind proiectele.
(6) Se întocmește un proces-verbal complet al dialogului dintre membrii juriului și candidați.