Capitolul IV – Executarea contractului
Articolul 87
Condiții de executare a contractului
Entitățile contractante pot stabili condiții speciale privind executarea unui contract, cu condiția ca acestea să fie legate de obiectul contractului în sensul articolului 82 alineatul (3) și să fie indicate în invitația la procedura concurențială de ofertare sau în documentele achiziției. Aceste condiții pot include aspecte economice, legate de inovare, de mediu, sociale sau legate de ocuparea forței de muncă.
Articolul 88
Subcontractarea
(1) Respectarea de către subcontractanți a obligațiilor menționate la articolul 36 alineatul (2) este asigurată prin intermediul unor acțiuni corespunzătoare întreprinse de autoritățile naționale competente în limitele responsabilității și competenței lor.
(2) În documentele achiziției, entitatea contractantă poate solicita sau poate fi obligată de un stat membru să solicite ofertantului să indice în oferta sa partea din contract pe care intenționează să o subcontracteze unor terți, precum și subcontractanții propuși.
(3) Statele membre pot dispune ca, la cererea subcontractantului și atunci când natura contractului permite acest lucru, entitatea contractantă să transfere direct subcontractantului respectiv plățile datorate pentru servicii, produse sau lucrări furnizate operatorului economic căruia i-a fost atribuit contractul (contractantul principal). Printre aceste măsuri se pot număra mecanisme corespunzătoare care să permită contractantului principal să formuleze obiecții cu privire la plățile necuvenite. Dispozițiile privind această modalitate de plată se includ în documentele achiziției.
(4) Alineatele (1)-(3) nu aduc atingere răspunderii contractantului principal.
(5) În cazul contractelor de achiziții de lucrări și în ceea ce privește serviciile care urmează să fie prestate la o instalație aflată sub directa supraveghere a entității contractante, după atribuirea contractului și cel mai târziu în momentul începerii executării acestuia, entitatea contractantă solicită contractantului principal să îi indice numele, datele de contact și reprezentanții legali ai subcontractanților săi implicați în lucrările sau serviciile respective, în măsura în care aceste informații sunt cunoscute la momentul respectiv. Entitatea contractantă solicită contractantului principal să îi notifice orice modificări ale acestor informații pe durata contractului, precum și informațiile obligatorii privind eventualii noi subcontractanți implicați ulterior în lucrările sau serviciile respective.
În pofida primului paragraf, statele membre pot impune direct asupra contractantului principal obligația de a furniza informațiile solicitate.
Acolo unde este necesar în scopul aplicării alineatului (6) litera (b) de la prezentul articol, informațiile solicitate sunt însoțite de declarațiile pe propria răspundere ale subcontractanților, în conformitate cu articolul 80 alineatul (3). Măsurile de punere în aplicare prevăzute la alineatul (8) de la prezentul articol pot prevedea ca subcontractanții prezentați după atribuirea contractului să furnizeze certificatele și alte documente justificative în locul declarației pe propria răspundere.
Primul paragraf nu se aplică în cazul furnizorilor.
Entitățile contractante, din proprie inițiativă sau la cererea statelor membre, pot extinde aplicarea obligațiilor prevăzute la primul paragraf, de exemplu, la:
(a)
contractele de achiziții de produse, la contractele de achiziții de servicii altele decât cele referitoare la serviciile care urmează să fie prestate la instalațiile aflate sub directa supraveghere a entității contractante sau la furnizorii implicați în contracte de achiziții de lucrări sau de servicii;
(b)
subcontractanții subcontractanților contractantului principal sau la alte niveluri inferioare ale lanțului de subcontractare.
(6)
În scopul de a evita încălcarea obligațiilor menționate la articolul 36 alineatul (2), pot fi luate măsuri corespunzătoare, cum ar fi:
(a)
în cazul în care dreptul intern al unui stat membru prevede un mecanism de răspundere solidară între subcontractanți și contractantul principal, statul membru în cauză se asigură că normele relevante sunt aplicate în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 36 alineatul (2);
(b)
în conformitate cu articolul 80 alineatul (3) din prezenta directivă, autoritățile contractante pot să verifice, din proprie inițiativă sau la cererea statelor membre, dacă există motive de excludere a subcontractanților în temeiul articolului 57 din Directiva 2014/24/UE. În astfel de cazuri, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că există motive obligatorii de excludere. Autoritatea contractantă, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, poate solicita ca operatorul economic să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că există motive neobligatorii de excludere.
(7) Statele membre pot să prevadă în dreptul intern norme mai stricte privind răspunderea sau să le aprofundeze pe cele referitoare la plățile directe către subcontractanți, stipulând, de exemplu, ca aceste plăți să fie efectuate fără ca subcontractanții să fie nevoiți să solicite o astfel de plată directă.
(8) Statele membre care aleg să prevadă măsuri în temeiul alineatului (3), (5) sau (6) precizează condițiile de punere în aplicare a acestora, prin acte cu putere de lege sau acte administrative și ținând seama de dreptul Uniunii. În acest caz, statele membre pot limita aplicabilitatea acestor măsuri, de exemplu cu privire la anumite tipuri de contracte, anumite categorii de entități contractante sau de operatori economici sau începând cu anumite sume.
Articolul 89
Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate
(1)
Contractele și acordurile-cadru pot fi modificate fără o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă în oricare dintre următoarele cazuri:
(a)
atunci când modificările, indiferent de valoarea lor monetară, au fost prevăzute în documentele inițiale ale achiziției sub forma unor clauze sau opțiuni de revizuire clare, precise și fără echivoc, printre care se pot număra clauze de revizuire a prețurilor. Astfel de clauze precizează limitele și natura posibilelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea. Acestea nu prevăd modificări sau opțiuni care ar schimba caracterul general al contractului sau al acordului-cadru;
(b)
pentru lucrările, serviciile sau produsele adiționale din partea contractantului inițial, indiferent de valoarea lor, care au devenit necesare și care nu au fost incluse în procedura de achiziții inițială, iar schimbarea contractantului:
(i)
nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, programele informatice, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul procedurii de achiziții inițiale; și
(ii)
ar cauza entității contractante inconveniente substanțiale sau creșterea semnificativă a costurilor;
(c)
atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(i)
necesitatea modificării a survenit în urma unor circumstanțe pe care o entitate contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă;
(ii)
modificarea nu aduce atingere caracterului general al contractului;
(d)
atunci când un nou contractant îl înlocuiește pe cel căruia entitatea contractantă i-a atribuit inițial contractul, drept consecință:
(i)
a unei clauze sau opțiuni de revizuire fără echivoc, în conformitate cu litera (a);
(ii)
a preluării poziției contractantului inițial prin succesiune universală sau parțială, ca urmare a unor operațiuni de restructurare a societății comerciale, inclusiv preluare, fuziune, achiziție sau insolvență, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de selecție calitativă stabilite inițial, cu condiția ca aceasta să nu implice alte modificări substanțiale ale contractului și să nu se facă în scopul de a eluda aplicarea prezentei directive; sau
(iii)
a asumării de către entitatea contractantă însăși a obligațiilor contractantului principal față de subcontractanții săi, în cazul în care această posibilitate este prevăzută în legislația națională în temeiul articolului 88;
(e)
atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale în sensul alineatului (4).
Entitățile contractante care modifică un contract în cazurile prevăzute la literele (b) și (c) de la prezentul alineat publică un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel de anunțuri conțin informațiile prevăzute în anexa XVI și se publică în conformitate cu articolul 71.
(2)
În plus, fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (4) literele (a)-(d), contractele pot fi modificate fără a fi necesară o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă și atunci când valoarea modificării este mai mică decât ambele valori următoare:
(i)
pragurile stabilite la articolul 15; și
(ii)
10 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de servicii sau de produse și 15 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de lucrări.
Cu toate acestea, modificarea nu poate aduce atingere caracterului general al contractului sau al acordului-cadru. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, evaluarea se face pe baza valorii nete cumulate a acestora.
(3) Pentru calcularea prețului menționat la alineatul (2), prețul actualizat constituie valoarea de referință atunci când contractul include o clauză de indexare.
(4)
Modificarea unui contract sau a unui acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată a fi substanțială în sensul alineatului (1) litera (e) atunci când, prin această modificare, contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului inițial. În orice caz, fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2), o modificare este considerată a fi substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
(a)
modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială de achiziții, ar fi permis admiterea altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras alți participanți la procedura de achiziții;
(b)
modificarea schimbă balanța economică a contractului sau a acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul sau acordul-cadru inițial;
(c)
modificarea extinde domeniul de aplicare al contractului sau al acordului-cadru în mod considerabil;
(d)
un nou contractant îl înlocuiește pe cel căruia entitatea contractantă i-a atribuit inițial contractul, în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) litera (d).
(5) Pentru alte modificări ale dispozițiilor unui contract de achiziții de lucrări, produse sau servicii sau ale unui acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate decât cele prevăzute la alineatele (1) și (2), este necesară o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă.
Articolul 90
Încetarea contractului
Statele membre se asigură că entitățile contractante au posibilitatea, cel puțin în următoarele circumstanțe și în condițiile stabilite de legislația națională aplicabilă, de a determina încetarea unui contract de achiziții de lucrări, de produse sau de servicii în perioada sa de valabilitate, în cazul în care:
(a)
contractul a făcut obiectul unei modificări substanțiale care ar necesita o nouă procedură de achiziții publice în conformitate cu articolului 89;
(b)
contractantul se afla, la momentul atribuirii contractului, în una dintre situațiile menționate la articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE și, prin urmare, ar fi trebuit să fie exclus din procedura de achiziții în temeiul articolului 80 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă;
(c)
contractul nu ar fi trebuit să fie atribuit contractantului având în vedere o încălcare gravă a obligațiilor care rezultă din tratate și din prezenta directivă, care a fost declarată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene printr-o procedură în temeiul articolului 258 din TFUE.