Capitolul II – Contractul de schimb
Articolul 1.763
Noțiune
Schimbul este contractul prin care fiecare dintre părți, denumite copermutanți, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.
Articolul 1.764
Aplicabilitatea dispozițiilor de la vânzare
(1) Dispozițiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, și schimbului.
(2) Fiecare dintre părți este considerată vânzător, în ceea ce privește bunul pe care îl înstrăinează, și cumpărător, în ceea ce privește bunul pe care îl dobândește.
Articolul 1.765
Cheltuielile schimbului
În lipsă de stipulație contrară, părțile suportă în mod egal cheltuielile pentru încheierea contractului de schimb.